Categories Fotbal

Lotul nationalei Under 21 pentru Campionatul European din Italia!!!

puscasMirel Rădoi a anunţat în această seară lotul final pentru EURO 2019. Astfel, selecționerul reprezentativei U21 a comunicat public numele celor 23 fotbaliști care vor merge la Campionatul European de tineret găzduit de Italia și San Marino.

Tricolorii vor debuta la turneul final pe 18 iunie, împotriva Croației, într-o grupă în care se mai află Anglia și Franța.

Marea absenţă e Răzvan Marin, însă surprinde şi faptul că Rădoi nu a convocat vreun jucător de la Dinamo. Asta în condiţiile în care, pe lista lărgită, erau prezenţi 3 fotbalişti ai lui Rednic. Dar rezultatele modeste şi jocul din ultimul timp a formaţiei din Ştefan cel Mare l-au determinat pe selecţioner să nu opteze pentru vreun „câine”.

În schimb, pe listă sunt 4 jucători de la FCSB şi 6 de la Viitorul.

Euro U21 2019 | Lotul României pentru turneul final
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (foto, Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

About Author