Brazilia, prima echipă calificată în semifinale

0
Posted June 19, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

atac

de Lucian Popa
În cursul serii de miercuri s-au desfăşurat o parte dintre partidele din cadrul rundei a doua a Cupei Confederaţiilor, evenimentul fotbalistic major al anului, la care participă campioanele celor şase confederaţii ale FIFA – Uruguay, Mexic, Japonia, Nigeria, Tahiti, Italia – alături de ţara gazdă, Brazilia şi de campioana mondială, Spania. Cupa Confederaţiilor este o avanpremieră a Campionatului Mondial şi se organizează în ţara care va găzdui Mondialul în anul următor.
Această a şaptea ediţie a evenimentului este, pentru Brazilia, repetiţia dinaintea Mondialului din 2014 şi, totodată, primul test important al cvintuplei campioane mondiale. Miza este extrem de mare, fiind în competiţie ultimele trei campioane mondiale – Brazilia (2002), Italia (2006) şi Spania (2010).
S-au întâlnit primele reprezentative ale Braziliei şi Mexicului. În cele din urmă selecţionata Cariocas a reuşit să se impună cu scorul de 2-0 (1-0). A fost un joc în care brazilienii au dominat clar prima parte a jocului dar au cedat total iniţiativa în final.
Prima reuşită a partidei i-a aparţinut lui Neymar care a reluat din vole de la 25 de metri în plasă. În secundele de prelugire Jo a marcat din faţa porţii după o fază genială a lui Neymar.
Programul în continuare va fi următorul:
Joi, Spania – Tahiti, Nigeria – Uruguay;
Sâmbătă, Italia – Brazilia, Japonia – Mexic
Duminică, Nigeria – Spania, Uruguay – Tahiti
Miercuri, 26 iunie, ora 22.00, Semifinala 1: 1A – 2B
Joi, 27 iunie, ora 22.00/23.00, Semifinala 2: 2A – 1B
Duminică, 30 iunie, ora 21.00, Finala mică ora 1.00, Finala mare
Cupa Confederaţiilor, o adevărată Champions League a Naţionalelor, a fost câştigată până acum de Brazilia (de trei ori), Franţa (de două ori) şi Mexic (o dată).


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)