România se pregătește de Campionatul European

0
Posted July 21, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

Minifootball_1

de Lucian Popa

Dacă în fotbalul mare participarea echipei naționale la Campionatele Europene și Mondiale a devenit de mult doar o speranță, în minifotbal România este una dintre principalele favorite la câștigarea celui mai râvnit trofeu la nivelul jucătorilor amatori. Echipa noastră a reușit până acum câștigarea celor trei campionate europene organizate – Bratislava (2010), Tulcea (2011) și Chișinău (2012).
Zilele trecute, în orașul Rethymno de pe Insula Creta care va găzdui în perioada 10-14 octombrie a.c. Campionatul European de Minifotbal, miniEURO Greece 2013, a avut loc și tragerea la sorți a celor 24 de echipe de pe bătrânul continent. Echipele au fost repartizate în 6 grupe în urma cărora se vor califica în fazele eliminatorii ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe clasate pe locul al treilea.
Tragerea la sorți a fost organizată într-una dintre cele mai vechi clădiri din orașul Rethymno, un spațiu în care au loc cele mai importante evenimente culturale din Creta, tocmai pentru a marca faptul că minifotbalul este un puternic element cultural pentru toți europenii. La tragerea la sorți au luat parte atât membrii comitetului executiv al European Minifootball Federation (Răzvan Burleanu (foto), Bruno Alpeza, Thanos Papadopoulos, Christoph Koechy), președintele Federației Internațional de Minifotbal, Filip Juda, dar și primarul orașul Rethymno, Giorgis Marinakis, viceguvernatorului Insulei Crete, Mary Lioni, și președintele Asociației Cluburilor de Fotbal din Creta, Giannis Koundourakis.
În urma tragerii la sorți, România, care s-a aflat în prima grupă valorică, este cap de serie în Grupa F și va întâlni în faza grupelor reprezentativele Croației, Sloveniei și Poloniei. Sorții au decis ca celelalte grupe să fie formate astfel: Grupa A (Grecia, Turcia, Italia, Lituania), Grupa B (Muntenegru, Moldova, Israel, Irlanda), Grupa C (Cehia, Germania, Cipru, Rusia), Grupa D (Slovacia, Kazahstan, Scotia, Austria), Grupa E (Bulgaria, Anglia, Tara Galilor, Spania).
În ediția precedentă de miniEURO terenul pe care s-a disputat competiția a fost instalat în orașul Chișinău în fața Teatrului de Operă și Balet, anul acesta arena de minifotbal special construită de unul dintre sponsorii European Minifootball Federation va fi amplasată chiar pe plaja din Rethymno ceea ce va reprezenta un element inedit pentru minifotbalul european, dar și pentru dezvoltarea turismului din Creta.
”Pentru peste 1 milion de jucători amatori de minifotbal miniEURO reprezintă în fiecare an cel mai așteptat eveniment sportiv. Minifotbalul la nivel european face un pas decisiv în dezvoltarea sa aducând la start într-o competiție 24 de echipe de pe bătrânul continent. Mă bucură totodată sprijinul guvernului elen și a autorităților locale din Creta în susținerea minifotbalului care să alătură astfel celorlalte state din Europa care au conștientizat alături de instituțiile europene importanța celui mai dezvoltat sport de masă de pe continentul nostru”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele European Minifootball Federation.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)