Victorie la un punct diferenţă pentru orădeni

0
Posted August 25, 2013 by Lucian Popa in Baschet

foto

preluare csm oradea.ro

CSM Oradea a câștigat în fața lui Jaszberenyi KSE, scor 85-84, în primul meci de verificare al presezonului. Partida a avut loc în cursul serii de sâmbătă, în Ungaria. Scor a fost 20-24, 26-13, 18-23, 21-24.

Bihorenii au început meciul în formula Franklin, Dillon, Subotic, Pașca, Denison. De cealaltă parte, pe postul de pivot a fost folosit Laci Lazar, iar pe parcurs a intrat și Milos Markovic, ambii foști jucători la CSM Oradea. De notat că în lotul lui Jaszbereny se află șapte jucători născuți în altă țară decât Ungaria, însă câțiva dintre ei au dublă cetățenie.
Gazdele au început mai bine, desprinzându-se la 13-6 pe fondul unui joc precis la aruncări, precum și grație capacelor lui Laci Lazar. În replică, Oradea a mișcat mingea foarte bine pe faza ofensivă, însă finalizarea a lăsat de dorit. Denison a irosit mai multe aruncări din spațiul de trei secunde, însă niciun jucător nu părea foarte inspirat la finalizare. CSM-ul a reușit câteva contraatacuri care l-au avut în prim plan pe Daniel Dillon, astfel încât la încheierea secvenței inaugurale scorul a fost de 24-20 în favoarea lui Jaszbereny.
Sfertul al doilea a avut o cu totul altă desfășurare. Prezența pe parchet a lui titus Nicoară a adus un plus de forță la recuperare, iar aruncările au început să intre. În plus, apărarea agresivă a lui Dani Popescu, care a și împins mingea pe contraatac, au condus la un parțial de 26-13 în favoarea CSM-ului. Orădenii au prestat un baschet încântător în această perioadă de joc, Dillon servindu-l pe Țibîrnă cu o pasă pe la spate, iar pivotul a finalizat în forță. O altă acțiune de mare efect i-a avut în prim plan pe Nicoară la serviciu și Subotic la finalizare. Astfel, la jumătatea meciului scorul era de 46-39 pentru bihoreni.
Repriza a doua începe cu un parțial de 6-0 în favoarea oaspeților, însă lucrurile se complică serios pentru aceștia. Jaszbereny punctează la majoritatea acțiunilor, însă Oradea ratează mai multe situații. De notat că roș albaștrii nu au fost neglijenți cu mingea, însă finalizarea a lăsat iarăși de dorit. Astfel, gazdele se apropie la un singur punct, însă Oradea are ultimul cuvânt și scorul după 30 minute de joc era de 64-60 în favoarea elevilor lui Cristian Achim.
Sfertul decisiv se desfășoară sub semnul echilibrului. CSM Oradea a avut mai mult inițiativa pe tabela de marcaj, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Nick Raivio să puncteze din orice zonă a terenului. De asemenea, Nebojsa Dukic și Milos Markovic au avut contribuții pe tabela de marcaj. Oradea a beneficiat de calitățile de aruncător ale lui Radovan Markovic, dar și de recuperările lui Nicoară. Maghiarii au trecut la conducere în chiar ultimul minut de joc, scor 84-83, însă Nicoară a izbutit să recupereze ofensiv pentru ca mai apoi tot el să trimită mingea în coș cu 1.2 secunde înainte de final. Maghiarii au cerut timp de odihnă, iar o lipsă de sincronizare în defensiva CSM-ului l-a eliberat tocmai pe Raivio în zero grade, însă cel mai bun marcator al partidei a greșit ținta și meciul s-a terminat cu victoria lui CSM Oradea.
La acest meci a absentat Zarko Comagic. El nu a făcut deplasarea cu echipa la Jaszbereny întrucât a suferit o entorsă la ultimul antrenament desfășurat la Oradea. Se speră în refacerea cât mai rapidă a sârbului, însă la această oră nu se poate spune cu exactitate dacă el se va putea alătura echipei pentru turneul de la Sibiu.
Ca și prime concluzii, CSM Oradea a arătat multă calitate în joc în pofida faptului că exercițiul cu mingea nu și-a intrat pe deplin în drepturi. Bihorenii arată o forță ofensivă și potențial pentru un joc colectiv de mare efect. În schimb, din punct de vedere defensiv, bihorenii au foarte mult de lucru, în acest moment simțindu-se faptul că cinci jucători au venit la echipă și că s-a schimbat structura echipei în mare măsură.
Foto: Roby Boroş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)