EXCLUSIV: Crişul Oradea şi-a găsit sponsor la secţia de polo masculin

0
Posted September 16, 2013 by Lucian Popa in Handbal
Ciao restaurant - pizzerie

ionel

de Lucian Popa

Într-o perioadă în care majoritatea investitorilor se plâng că nu găsesc resurse financiare pentru a susţine sportul, Ionel Bungău (foto) îi contrazice. Acesta a reuşit să convingă o firmă destul de importantă în domeniul transportului să semneze un parteneriat cu secţia de polo a clubului Crişul Oradea pentru o perioadă determinată.
Astfel Ionel Ghib patronul celor de la Lancetti Oradea doreşte să investească în clubul bihorean în special la polo acolo unde Oradea are atât viitor cât şi potenţial.
A fost o dorinţă comună a celor două părţi de a ajunge la un numitor comun pentru a se crea avantaje de ambele părţi.
În continuare pe banca tehnică a echipei de polo de la Crişul vor sta Eugen Băjenaru şi Kadar Kalman, cei doi având în primul an obiectiv prioritar promovarea tinerilor de la juniorii II şi obţinerea victoriilor în competiţia internă în faţa unor adversari abordabili.
„De când a venit Dorin Costraş la Oradea s-a schimbat total sistemul de desfăşurare a antrenamentelor la toate categoriile de vârstă. Încet, doreşte să implementeze un sistem spaniol pentru a putea promova tinerii la prima echipă. Colaborarea dintre Crişul şi CSM Oradea este mult mai bună” declara Ionel Bungău.
Într-o altă ordine de idei va fi creat un fond financiar al clubului din care poloiştii să fie renumeraţi după anumite partide. Din banii sponsorului se vor întcmi contracte individuale cu fiecare jucător în parte pentru ca Oradea să nu mai piardă unii dintre poloiştii importanţi.
„Este foarte adevărat că nici un jucător când termină junioratul nu poate juca direct la CSM. De aceea e nevoie de echipa Crişul pentru ca poloiştii să crească în valoare. Mă bucur că am găsit soluţia pentru ca Oradea să nu mai piardă sportivi de valoare” declara Ionel Bungău.
Într-o altă ordine de idei începând de marţi 17 septembrie va debuta o nouă ediţie a Superligii Naţionale de polo pe apă masculin. Aşadar în cadrul primei etape marţi la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, programul este următorul: de la ora 16,00 va avea loc partida Steaua Bucureşti – Politehnica Cluj-Napoca, ora 17,15 CSM Oradea – Sportul Studenţesc Bucureşti, ora 18,30 Dinamo Bucureşti – Amefa Arad. Partida Crişul Oradea – Rapid Bucureşti se va juca duminică.
Miercuri dimineaţa partidele vor debuta de la ora 9,00 după programul: Steaua – Sportul, ora 10,15 Polo – CSM Oradea, ora 11,30 Dinamo – Crişul, ora 12,45 Amefa – Rapid.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)