Debut fericit pentru Rudy Kovacs la Oşorhei

0
Posted October 5, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

fc-zalau

Lucian Popa, preluare sportul sălăjan

După o serie de meciuri bune pe teren propriu, FC Zalău s-a văzut învinsă de CS Oșorhei, într-un derby din punct de vedere al clasamentului. La finele timpului regulamentar de joc scorul a fost 1-0 în favoarea oaspeţilor prin reuşita lui Paul Achim
Din păcate, o mai veche problemă a zălăuanilor a ieșit din nou la iveală, astfel că elevii lui Vasile Jula au irosit ocazii importante la poarta bihorenilor.
Chiar dacă începutul de joc a fost echilibrat, odată cu trecerea timpului, cele două formații s-au desfăcut tot mai mult, iar prima ocazie clară de gol a apărut la poarta lui Cristian Man. Plecat din poziție regulamentară, Radu Contor a pătruns și a șutat la poartă, dar Man a scos un gol ca și făcut.
A fost ocazia care i-a trezit și pe zălăuani, iar la cealaltă poartă, Codruț Ardelean a reluat din poziție bună, mult peste. Din păcate golgeterul Zalăului din amicale, nu s-a lipit la gol nici în minutul 33, când a pătruns pe dreapta, a șutat la colțul scurt, dar balonul a fost respins de Sergiu Ghilea.
Bine pregătit tactic de ambele echipe, jocul nu a adus nicio schimbare până la pauză, când meciul a devenit mult mai atractiv. La revenirea de la cabine, FC Zalău putea deschide scorul, dar din nou, Ardelean a tras în portar. Probabil alta era sorta partidei, dacă arbitrul ar fi indicat corect lovitură de la 11 metri pentru FC Zalău, la o împingere în careu a lui Cosmin Cosma, însă jocul a fost lăsat liber și toate ratările Zalăului au fost răzbunate în minutul 51.
Paul Achim a luat o acțiune pe cont propriu și după o cursă de 40 de metri a șutat la colțul scurt, pe sub portar, pentru un gol care s-a dovedit a fi de 3 puncte.
Totuși, gazdele puteau scoate cel puțin un egal, dar au avut și ghinion. Mingea reluată de Mihai Bode a fost scoasă în extremis de portar în corner, ca mai apoi șutul mijlocașului să treacă la o palmă de stâlpul porții. Însă, tot Codruț Ardelean a fost protagonistul celei mai mari ratări, în minutul 80, când din 6 metri a trimis cu capul în transversală și Zalăul a pierdut pentru prima dată în acest sezon, pe propriul teren.
Alb-albaștrii vor încerca să recupereze punctele pierdut cu CS Oșorhei, marți, când vor juca în deplasare la Unirea Dej.

FC Zalău – CS Oșorhei 0 – 1 (0 – 0)
A marcat: Paul Achim (51)

FC Zalău: 1. Cristian Man – 8. Vlad Lung, 5. Cosmin Cosma, 4. Vlad Negrean, 15. Viorel Ionașcu, 2. Raul Silaghi, 10. Cosmin Sabou, 7. Raul Stanciu, 6. Gabriel Țiriac, 9. Mihai Bode (cpt.) și 11. Codruț Ardelean. Rezerve: 12. Claudiu Chiș – 13. Sebastian Moroti, 17. Daniel Supuran, 21. Andrei Ghiuruțan, 19. Alexandru Pop și 20 Mihai Cherecheș. Antrenori: Vasile Jula (principal) și Cristian Oros (secund)
CS Oşorhei: 12. Sergiu Ghilea – 2. Raul Ember, 3. Șerban Pop, 4. Alex Pintea, 19. Marian Arsene, 20. Andrei Magda, 25. Radu Contor, 17. Cristian Poiană, 7. Cristian Andor, 10. Lucian Todea (cpt.) și 11. Paul Achim. Rezerve: 1. Cosmin Hava – 18. Alin Bitiș, 16. Bogdan Sebeșan, 24. Cristian Lupuț, 9. Răzvan Ardelean, 6. George Dumitrescu și 13. Cristian Morar. Antrenor: Kovacs Rudolf


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)