Egal alb care nu ajută nici o echipă

0
Posted October 26, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

003

Lucian Popa

În cadrul etapei a VIII-a a Ligii a III-a, Seria a V-a formaţia de fotbal CS Oşorhei a remizat la Baia Mare, 0-0 cu echipa locală FC Municipal, nou promovată în acest eşalon.
Echipa gazdă, cu Dorin Toma şi Cristian Bogdan pe banca tehnică şi-a creat ocazii de a înscrie, doar în prima repriză, irosite una după alta pentru ca în partea secundă maramureşenii să intre extrem de rar în careul oaspeţilor, fără să pericliteze, în nici un moment poarta bihorenilor. Vecine de clasament (FCM pe locul 6 iar CS Oşorhei pe 5) cele două echipe au fost preocupate de joc. În primele 45 de minute băimărenii au avut câteva bune oportunităţi de a marca prin Balmoş de două ori, Pop, Hodor, Deac şi Vanca în vreme ce echipa din Oşorhei a avut cea mai mare ocazie în prima parte când o combinaţie Poiană – Andor – Achim, l-a pus pe ultimul în situaţie de singur cu portarul dar atacantul echipei din Oşorhei a trimis pe lângă poartă.
Cu toate că jocul a fost primordial pentru ambele echipe arbitri nu au scăpat prilejul de a-şi intra din nou în rol. Magda a văzut foarte uşor al doilea cartonaş galben fiind eliminat, fapt ce se înscrie deja într-un cadru tradiţional, rare fiind partidele în care gruparea bihoreană să scape fără cartonaş roşu chiar dacă este o echipă care-şi vede de joc. Şi cum coincidenţa este mama suspiciunii este de adăugat faptul că Todea a văzut un cartonaş galben şi nu va juca în ultima etapă din tur. „Suntem vânaţi”, au ripostat jucătorii bihoreni la finalul partidei din Dealul Florilor. Chiar şi în „10” oaspeţii au avut cea mai mare şansă de gol a reprizei secunde, în minutul 75, când Andor, singur în careul de 16 metri, a şutat violent peste poartă. CS Oşorhei încheie turul campionatului vineri, 1 noiembrie, pe teren propriu în compania echipei Unirea Jucu.

CASETA TEHNICĂ
FCM Baia Mare – CS Oşorhei 0-0

FC Municipal Baia Mare: Danciu – Pojar, Hodor, Urs, Duruş – Balmoş, Vanca (82 Lupaşcu), Giurgiu (75 Răduneaţă), Deac – Moldovan (62 Ardeleanu), Pop. Antrenor: Dorin Toma

CS Oşorhei: Ghilea – Bogman, Pintea, Magda, Morar – Arsene (60 Ardelean), Poiană (79 Teşan), Todea, Contor (85 Ban), Andor – Achim. Antrenor: Rudy Kovacs


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)