Schimbare de antrenor al CS Oşorhei. Rudy Kovacs în locul lui Cosmin Bodea

0
Posted October 2, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

rudy

Lucian Popa

Aşa cum a promis Ioan Pop primarul celor din Oşorhei şi totodată principalul susţinător al echipei de fotbal CS Oşorhei care activează în Liga a III-a, Seria a V-a a luat deja primele măsuri. După înfrângerea ruşinoasă de acasă scor 0-3 cu Naţional Sebiş, primele măsuri au referinţă exactă la nivelul organizatoric.
Astfel începând de marţi dimineaţa Cosmin Bodea antrenorul principal al echipei bihorene a demisionat din funcţia de antrenor. Tehnicianul, cu care CS Oşorhei a încheiat pe locul trei ultima ediţie de campionat, va rămâne în cadrul clubului urmând să ocupe o funcţie executivă, mai precis cea de director tehnic. Noul antrenor principal al echipei din Oşorhei este beiuşeanul Rudy Kovacs.
Rudy Kovacs a fost fotbalist la CF Bihorul Beiuş, FC Bihor, Olimpia Salonta, Olimpia Satu Mare sau Minerul Ştei. Ca antrenor a antrenat pe CF Bihorul Beiuş, Liberty Salonta, Unirea valea lui Mihai sau FC Bihor.
Rudy Kovacs (foto) încă nu şi-a desemnat antrenorul seund cu care va lucra la Oşorhei.
În cadrul rundei a VI-a banca tehnică a grupării din bihorene, vineri, 4 octombrie, în deplasare, cu FC Zalău.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)