Morcan: „Cred că unsprezece la unsprezece puteam câştiga cu Vâlcea”

0
Posted November 25, 2013 by Lucian Popa in Fotbal

serban

Lucian Popa
Invitat în cadrul unei emisiuni radio, Şerban Morcan (foto) preşedintele celor de la FC Bihor, a făcut o analiză a actualului sezon al Ligii a II-a, Seria a II-a. Gruparea din Iosif Vulcan ocupă după treisprezece etape locul al zecelea, (anti penultimul) cu doar 13 puncte. Sâmbătă pe propriul teren roş-albaştri au cedat scor 0-1 (0-0) cu cei de la CSM Râmnicu Vâlcea.
„Am făcut o primă repriză foarte bună în care ne-am, dominat adversarul dar nu am reuşit să marcăm. După aceea în partea a doua eu zic că centralul partidei l-a eliminat prea uşor pe Raymond Lukacs. Poate că ambele cartonaşe galbene au fost acordate prea uşor. Spun că dacă terminam jocul în unsprezece jucători puteam câştiga. Oricum rămân la părerea că FC Bihor poate mai mult la această oră. Din păcate nu reuşim să legăm rezultatele pozitive şi avem puţine victorii” declara Şerban Morcan.
Referitor la faptul că echipa va juca în play-aut, deocamdată nimeni nu şi-a pus problema retrogradării. Oricum FC Bihor are deja 4 puncte faţă de UTA Arad (o victorie şi un meci egal) şi trei puncte faţă de Minerul Motru ( o victorie în deplasare), ceea ce ne dă speranţe pentru evoluţii lipsite de griji în play-aut. Cele două formaţii sunt sub FC Bihor, iar la finele campionatului vor retrograda trei formaţii.
„Sunt dezamăgit de locul din clasament, dar sunt unele lucruri bune la echipă. Cred că FC Bihor până la urmă va ieşi din zona asta. Au fost o serie de probleme, conjuncturi prin care am ajuns într-o situaţie nu tocmai plăcută” declara preşedintele.
Referitor la schimbarea lui Gheorghe Ghiţ acesta avea să spună: „Nu e doar responsabilitatea antrenorului ci a tuturor celor implicaţi, avem partea noastră de responsabilitate. Mai sunt trei etape pe hârtie şi vom vedea unde ne află şi ce decizii care trebuie luate. Eu spun că proiectul trebuie continuat şi că nu antrenorul intră în teren”.
Trebuie precizat faptul că este posibil ca partida de sâmbătă cu CS Mioveni să fie ultimul pentru că se poate ca ultimele două etape a XV-a şi a XVI-a să fie amânate până în primăvară.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)