Cupa Pool Club cu participarea internaţională la ora startului

0
Posted April 9, 2014 by Lucian Popa in Altele sporturi

pool

LUCIAN POPA

În perioada 12-13 aprilie va avea loc în municipiul Oradea unul dintre cele mai importante concursuri de biliard din debutul anului 2014 referitor la valoarea concurenţilor. Barul sportiv Pool Club de pe Strada Mihail Kogălniceanu numărul 3 din Oradea va organiza o competiţie pentru iubitorii biliardului. Este vorba de Cupa Pool Club ediţia inaugurală, întrecere internaţională care va aduna la start atât competitori din România cât şi din Ungaria. Joi la sediul clubului a avut loc o conferinţă de presă la care au fost prezenţi organizatorii turneului şi anume Jozsef Levente Czirjak şi Roni Freundlich. Şi-a anunţat participarea un număr de epste 40 de concurenţi din Arad, Timişoara, Carei, Baia Mare, Sibiu, Iaşi, Zalău, Târgu Mureş, dar şi din Nyreghaza şi Budapesta. Se va juca după regula tabloului de 64 cu dublă eliminare. Au confirmat deja prezenta Ioan Ladanyi actualul campion naţional din Lugoj. Se va juca la bila 10, primul care ajunge la 7 gemuri pe tabloul principal, la gemul 9 în semifinale şi la genul 11 în marea finală.
De apreciat este faptul că organizatorii vor pune la bătaie premii extrem de consistente, bugetul total al intrecerii fiind de 1 000 euro. Primii opt concurenţi la finele primei ediţi fiind recompensaţi pentru valoarea lor cu premii substanţiale.
Cei calificati pentru finala duminica, 13 APRILIE, au cazarea gratuita sambata seara la Hotel Carnival Oradea.
Taxa de inscriere e 75 de lei, detalii suplimentare la numarul 0733 988 821.
Competiţia va debuta sâmbătă la ora 10,00 pe cele şapte mese de biliard pe care postamentul a fost pregătit special pentru ca duminică concursul să debuteze de la aceeaşi oră.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)