FILE DIN ISTORIA POLULUI ORADEAN. ANII DE INCEPUT

0
Posted July 7, 2014 by Lucian Popa in Polo

polo

Proferoul Ştefan Maroti de la Universitatea din Oradea, Facultatea de Educaţia Fizică şi Sport din Oradae a devenit unul dintre seniorii editori ai site-ului www.arenabihoreana.ro Având în vedere multitudinea de articole pe care o va prezenta cititorilor, el va face istoricul fiecărui sport în parte exact aşa cum este el în documentele oficiale.
Polul, prin rezultatele obținute de-a lungul anilor de echipele orădene în campionatele naționale, prin participarea și performanțele realizate de acestea în competițiile internaționale oficiale intercluburi, prin numărul jucătorilor promovați în loturile olimpice, în cele naționale de seniori și juniori, este jocul sportiv de echipă care ocupă un loc de cinste în istoria sportivă a orașului. Considerăm că avem datoria să păstrăm și să facem cunoscut generațiilor mai tinere acest trecut glorios, care face parte din tezaurul ce ne-a fost lăsat moștenire de înaintații noștri. Pornind de la aceasta, încercăm să realizăm un ciclu de articole prin care să facem cunoscută, în rândul locuitorilor din Oradea, istoria jocului de polo.
Emanciparea locuitorilor urbei, dezvoltarea economică, avântul comerțului, care s-au aprodus în ultimul deceniu al secolului XIX și primii ani ai secolului XX, au avut o influență pozitivă asupra vieții culturale, artistice și sportive a localității. Implementarea și dezvoltarea mai multor ramuri de sport, printre care s-au numărat gimnastica, scrima, tirul, atletismul, fotbalul, tenisul, șahul, turismul și altele, au făcut ca Oradea să fie considerat un oraș al sporturilor. În acest context, poloul a găsit un teren fertil și a apărut ca o mlădiță pe portaltoiului ce îl reprezenta mișcarea sportivă în formare la acea dată.
Până la apariția jocului de polo în Oradea au trecut mai bine de patru decenii de când William Wilson a aruncat mingea de fotbal în bazinul de la London Swimming Club pentru ca înotătorii să se joace cu ea pentru a se destinde după antrenament, astfel, punând bazele jocului de polo. După ce la sfârșitul anilor 1880, poloul a pătruns și în Ungaria, tineri orădeni, care urmau studiile universitare la Budapesta, au luat cunoștință cu acest sport. Se pare, fără să fi găsită o atestare documentară, că primele semne că acest sport era cunoscut la Oradea au apărut în anii care au urmat constituirii, în 1906, a Asociației Sportive Oradea.
Primele confirmări documentare a faptului că la Oradea era practicat jocul de polo în mod organizat sunt două articole apărute în presa locală. La 24 iulie 1912, ziarul Nagyvárad își informa cititorii că, în bazinul din localitate, s-a desfășurat un antrenament la polo pe apă. La nici o lună, pe 16 august, în același ziar, se relatează cititorilor că, în cadrul unui concurs de natație, s-a disputat un meci de polo între echipele orădene Clubul Athletic și Asociația Sportivă, câștigat de prima formație cu 11-0.
În perioada care a urmat, jocul de polo acunoscut o dezvoltare prin creșterea numărului tinerilor care l-au practicat, prin înmulțirea meciurilor disputate. Din păcate, acest trend ascendent a fost frânt, când, la sfârșitul lunii iulie 1914, a început Primul Război Mondial, a fost decretată mobilizarea generală și toți bărbații apți pentru serviciul militar au fost înrolați în armată și trimiși pe teatrele de operațiuni. Au trecut mai mulți ani până când tinerii din Oradea au început să practice din nou jocul de polo…
ŞTEFAN MAROTI


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)