Rusii au inceput deja pregatirile pentru CM din 2018

0
Posted July 14, 2014 by Lucian Popa in Fotbal
Ciao restaurant - pizzerie

rostov-on-don

 

Preşedintele rus Vladimir Putin a preluat oficial, după finala Cupei Mondiale din Brazilia, responsabilitatea organizării următoarei ediţii a CM, pentru care sunt necesare investiţii colosale.

“Am găzduit cu succes Jocurile Olimpice de iarnă la Soci. Acum ştim ce înseamnă să organizezi un eveniment de o asemenea amploare”, declara Putin săptămâna trecută.

Liderul de la Kremlin a explicat că Rusia se va inspira din experienţa braziliană, celebrată pentru organizare în ciuda avertismentelor alarmante cu privire la violenţele din ţară, la protestele faţă de Cupa Mondială sau la construirea precipitată a infrastructurilor.

“Vom face tot ce putem pentru a oferi lumii o sărbătoare a fotbalului de neuitat şi să arătăm ospitalitatea rusă în 2018”, a promis Vladimir Putin

Pentru Jocurile Olimpice din luna februarie, Moscova a cheltuit 50 de miliarde de dolari ca să transforme staţiunea Soci într-un somptuos complex sportiv, organizând astfel cea mai scumpă Olimpiadă din istorie şi depăşind cu mult previziunile iniţiale.

Cupa Mondială de fotbal reprezintă pentru Rusia o provocare şi mai importantă. Ruşii trebuie să refacă total infrastructurile sportive şi turistice, precum şi reţelele de transport, în regiuni de pe vastul teritoriu al Rusiei care sunt departe de a avea toate aceste aspecte puse la punct.

Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a estimat costul total al Cupei Mondiale la 680 de miliarde de ruble (14,7 miliarde de euro), precizând că jumătate din fonduri va veni de la investitori privaţi şi cealaltă jumătate de la bugetele regiunilor.

Meciurile din 2018 se vor juca la Moscova, Sankt Petersburg, Soci, Kazan sau Ekaterinburg, dar şi în alte şase oraşe pe care lumea nu le cunoaşte atât de bine: Kaliningrad, Nijni-Novgorod, Samara, Saransk, Rostov pe Don şi Volgograd.

Celebrul stadion Lujniki din Moscova, construit în 1956, care a găzduit Jocurile Olimpice în 1980 şi finala Ligii Campionilor în 2008, este în renovare pentru a se transforma într-o arenă modernă cu 81.000 de locuri, urmând să găzduiască meciul de deschidere şi finala CM.

Celălalt stadion din Moscova al echipei Spartak, care va avea 42.000 de locuri, va fi finalizat în septembrie, iar la Kazan, oraş care a găzduit anul trecut Universiada, stadionul este gata.

La Sankt Petersburg, arena Gazprom, cu o capacitate de 70.000 de locuri, va fi finalizat în mai 2016, iar la Soci stadionul olimpic îşi va mări capacitatea la 45.000 de locuri. Arena din Ekaterinburg de asemenea trebuie renovată.

În alte şase regiuni, pentru care planurile au fost deja aprobate, autorităţile au o misiune titanică. Vor trebui să construiască toate infrastructurile pornind aproape de la zero.

“Sperăm să începem lucrările în august sau cel târziu în septembrie. Estimăm că totul va fi gata la timp”, a afirmat Vladimir Putin.

Conform planului de construcţie validat, în bugetul preliminar sunt prevăzute 106,8 miliarde de ruble (2,37 miliarde de euro).

“Ruşii au început să muncească din greu încă de la început. Este o abordare nouă. Sunt foarte mulţumit”, a declarat încântat preşedintele FIFA, Joseph Blatter.

Însă nu doar infrastructurile au nevoie de o reînnoire, ci şi naţionala Rusiei. În condiţiile în care ţara luptă pentru eliminarea rasismului şi huliganismului de pe stadioane, există îngrijorare şi cu privire la rezultatele echipelor de club şi ale primei reprezentative. Echipa Rusiei, care în 2014 a participat la Cupa Mondială pentru prima dată după 12 ani, nu a reuşit să treacă de prima fază, deşi a jucat într-o grupă considerată uşoară (cu Belgia, Algeria şi Coreea de Sud), şi s-a întors în ţară fără victorie.

Vitali Mutko şi-a manifestat însă susţinerea faţă de selecţionerul Fabio Capello, avertizând totodată că echipa nu are dreptul să greşească la Cupa Mondială din 2018. “Nu avem dreptul să ne lăsăm umiliţi în 2018, în faţa propriilor noştri suporteri. Ar fi inadmisibil”, a spus Mutko.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)