George Ogararu: “E o victorie de moral inainte de meciul cu CFR”

0
Posted September 26, 2014 by Lucian Popa in Fotbal

fcb ucn 3Imediat după terminarea partidei dintre FC Bihor şi U Cluj-Napoca scor 5-6 (0-0, 1-1), cei doi antrenori aveau să declare: „A fost un meci frumos. Cei care au venit la stadion nu cred că au ce regreta. A fost un joc bun, cu ocazii de poartă, disputat, a avut sare și piper, goluri, s-a ajuns până la penalty-uri, cred că oamenii au fost mulțumiți de ceea ce au văzut. Le mulțumim celor care s-au gândit să vină alături de noi astăzi la stadion, într-un număr așa de mare și ne-au încurajat pe parcursul partidei, le mulțumim din suflet, i-am simțit aproape de noi, mulțumim grupului de suporteri care în permanență au scandat. Cred că ne-am ridicat în multe momente la nivelul echipei Universitatea Cluj. S-au întâlnit două echipe de tradiție, aflate, din păcate, în poziții diametral opuse, dacă se poate spune așa, liga I față de liga a II-a, dar astăzi, pe teren, am arătat că ne dorim foarte mult și că putem. Putem și trebuie să avem încredere în noi. Îmi felicit jucătorii pentru ce au arătat astăzi. Din punctul meu de vedere, cred că după aspectul jocului, noi am avut ocaziile cele mai clare și cred că meritam să câștigăm, dar fotbalul se joacă pe goluri și lucrurile de care suferim în campionat s-au întâmplat și astăzi. Am ratat din poziții bune. Nu au fost foarte multe ocazii, dar au fost trei-patru ocazii mari de tot. Cred că dacă am fi înscris, ne-am fi bucurat noi, așa s-a ajuns la loteria penalty-urilor și acolo soarta a făcut ca U Cluj să meargă mai departe”, a declarat, după joc antrenorul bihorenilor, Alexandru Pelici.

„Felicit FC Bihor pentru jocul prestat, pe Alexandru Pelici, pentru că și-a motivat jucătorii, feicit și echipa mea pentru că a muncit foarte mult, s-au implicat sută la sută în acest meci. Era un meci de cupă la care au țineam foarte mult, cu siguranță și clubul ținea foarte mult, având în vedere faptul că este singurul trofeu din visteria clubului. E o victorie, bineînțeles, de moral, înaintea derby-ului cu CFR. Ne bucură foarte tare și încercăm să legăm cât mai multe victorii de aceasta”, a declarat, la rândul său, după partidă antrenorul Universității, George Ogăraru.
La meci, de la nivelul gazonului, dintre cele două bănci tehnice a asistat și Mihai Neșu, care odată cu venirea lui Ogăraru pe banca tehnică a fost cooptat în staff-ul clujenilor. Orădenii nu l-au uitat, astfel că după salutul crainicului de bun revenit pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, pe parcursul jocului, o parte dintre suporteri au desfășurat un imens banner, prin care s-a arătat atașamentul de fostul fotbalist orădean, nevoit să abandoneze activitatea după un accident grav, care l-a făcut să ajungă în scaun cu rotile.

 


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)