Arbitrul oradean Octavian Sovre rezerva la Fiorentina – Dinamo Minsk

0
Posted December 9, 2014 by Lucian Popa in Altele sporturi

taviArbitrii români Istvan Kovacs și Cristina Balaj vor conduce meciuri, joi, în ultima etapă a grupelor Europa League la fotbal, potrivit site-ului UEFA.

Istvan Kovacs a fost delegat la partida dintre Everton și FC Krasnodar, care va avea loc, joi, de la ora 22,05 (ora României), pe Goodison Park din Liverpool, în Grupa H a competiției. Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenți Miklos Istvan Nagy și Aurel Oniță, arbitri asistenți adiționali vor fi Marius Avram și Adrian Compnescu, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Vasile Marinescu.

Observator pentru arbitri la acest meci va fi portughezul Vítor Melo Pereira.

Everton conduce cu 11 puncte în clasamentul grupei și este calificată în șaisprezecimile de finală. Pe locul secund se află VfL Wolfsburg , cu 7 p, LOSC Lille este a treia, cu 4 puncte, iar FC Krasnodar este ultima, cu 3 puncte.

Cristian Balaj va conduce partida dintre Fiorentina, echipa portarului român Ciprian Tătărușanu, și Dinamo Minsk, programată joi, de la 22,05, pe ”Stadio Artemio Franchi” din Florența, în Grupa K.

Arbitri asistenți vor fi Sebastian Gheorghe și Ovidiu Artene, arbitri asistenți adiționali au fost desemnați Alexandru Tudor și Ovidiu Hațegan, în timp ce arbitru de rezervă va fi Octavian Șovre. Observator UEFA pentru arbitri a fost nominalizat ungurul Ferenc Szekely.

Fiorentina e lider detașat, cu 13 puncte, urmată de Guingamp, 7 p, PAOK Salonic, 7 p, și Dinamo Minsk, 1 p.

agerpres.ro


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)