Oradea are sansa reabilitarii la Medias

0
Posted March 3, 2015 by Lucian Popa in Baschet

fotoÎn cadrul rundei a XX-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, formaţia CSM U Oradea va juca în deplasare la Mediaş pe terenul celor de la Gaz Metan. Gazdele sunt una dintre echipele care pot produce surpriza indiferent de numele adversarului, câştigând în tur pe terenul Stelei, şi în etapa precedentă pierzând acasă cu CSU Ploieşti la ultima fază. De partea cealaltă bihorenii vin după două înfrângeri consecutive iar presiunea rezultatelor este în tabăra lor. Dacă vor pierde la Mediaş, orădenii vor păstra şanse de a ajunge în play-off dar şi acelea trebuiesc fructificate. Astfel importanţa jocului este una mare pentru prezenţa în play-off. Medieşenii vor încerca să câştige chiar dacă vor avea în faţă un adversar cu orgoliul rănit care se va mobiliza exemplar pentru un rezultat pozitiv.

Vor reveni în tricoul roş-albastru după o etapă de suspendare Mladen Pantic şi Vujadin Subotic, ceea ce arată cu Oradea va avea o formulă de echipă mai lungă decât la meciul precedent. Deşi vor evolua în deplasare echipa din municipiul de pe Crişul Repede va putea să se impună totul va depinde de modul cum vor gestiona anumite aspecte din cadrul întâlnirii şi cum vor reuşi să evite faulturile individuale şi de echipă. Medieşenii au şi ei şanse pur teoretice la play-off, dar este greu de crezut că în cele din urmă vor ajunge să joace partea a doua a sezonului. Deşi la începutul sezonului a avut obiective îndrăzneţe, CSM Oradea, o dată cu trecerea timpului şi cu multitudinea de accidentări se pare că vor trebuie să recunoască că acest sezon a fost unul dezastruos pentru ei. La echipa gazdă evoluează şi Gediminas Navickas, fostul jucător al bihorenilor care se află la cel de-al doilea sezon în tricoul găzarilor, el fiind unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei pregătite de Ovidiu Teleabă.

foto: Roby Boroş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)