Calin Cheregi: “Cred ca meritam sa castigam acest meci”

0
Posted April 10, 2015 by Lucian Popa in Fotbal

Calin CheregiImediat după finalul jocului FC Bihor – Şoimii OPâncota, scor 0-0 cei doi antrenori aveau să spună:
„Îmi pare nespus de rău că nu am reușit să câștigăm acest meci. Eu cred că meritam să câștigăm acest joc și cred că băieții meritau să își facă singuri un cadou de sărbători, un cadou sportiv. Din păcate, nu am reușit. Am întâlnit un adversar care a creat o dinamică bună în zona centrală a terenului, iar ocaziile pe care le-am avut, din păcate nu le-am putut fructifica. Aici aș vrea să reamintesc de acea bară de la începutul jocului. Probabil că altele erau datele problemei dacă reușeam să înscriem la acea fază. Am avut ocazia, tratată din punctul meu de vedere cu insuficiență de către Cigan, faza golului anulat… Cred că meritam să câștigăm acest meci. Acum nu ne rămâne decât să sperăm în continuare. Din punct de vedere sportiv, este un punct, care ne dă șansă să credem în continuare în obiectivul nostru sportiv”, a precizat, după partidă antrenorul echipei FC Bihor, Călin Cheregi.
De partea cealaltă, tehnicianul arădenilor, Ionuț Popa, s-a declarat mulțumit cu rezultatul obținut și și-a amintit de vremurile când promova cu FC Bihor în prima ligă iar stadionul orădean a fost arhiplin. „Este un rezultat excelent pentru noi și spun aceasta din două motive. Odată pentru că, indiferent de ce spun unii sau alții, mie mi s-a părut Bihorul echipă bună. Am jucat și contra lui Poli și a celor de la Mioveni. Mie mi s-a părut că Bihorul este peste cele două. Aceasta este părerea mea. În al doilea rând, faptul că noi am venit la Oradea în condițiile în care am avut patru atacanți în lot, iar acum nu mai avem niciunul. Cu toate acestea am avut câteva situații clare de gol, mai ales cea din minutul 55, când Gavrilescu, dacă alegea soluția cea mai bună, dacă pătrundea puțin spre dreapta era eliminare și 11 metri”, a declarat tehnicianul celor de la Șoimii.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)