Mircea Fodor: “Cat sunt eu aici, FC Bihor nu moare”

0
Posted October 25, 2015 by Lucian Popa in Fotbal

fodorImediat după finalul partidei FC Bihor – UTA Bătrâna Doamnă scor 0-4 un preşedinte şi un antrenor aveau să spună:
„Este un rezultat puțin mincinos. Din păcate, am avut și noi câteva oportunități, pe care le-am ratat. Poate că dacă la 0-0 am fi dat noi gol, acolo la ocazia lui Kevin (n. r. – Trabalka), la 1-0 pentru noi altfel s-ar fi scris acest meci. Cum jucătorii noștri, pe care eu îi numesc eroi, pentru că nu și-au luat banii de atâtea luni de zile, e normal să refuleze într-un moment. Cum știți bine, sunt un optimist, un om care nu mă las, vom continua. Cum, nu vă pot spune astăzi, cu cine ca antrenor, iar nu vă pot spune acum, dar, în altă ordine de idei, mulțumesc din suflet acestor oameni care au fost astăzi la stadion, într-un număr atât de mare, cred că la Oradea de mult timp nu au mai fost atâția oameni la un meci, mulțumesc și presei care m-a susținut și, repet, FC Bihor nu moare! Atât timp cât sunt eu aici, FC Bihor nu moare, când nu voi mai fi atunci, e altceva. Eu mă angajez în fața orașului că mă voi bate în continuare să fac rost de bani, ca această echipă, dacă s-a înscris în campionat, să continue”, a declarat, după meci, președintele executiv al clubului FC Bihor, Mircea Fodor, venit el la conferința de presă, în locul secundului Claudiu Mutu, antrenor care a condus acest joc de pe banca tehnică, dar care încă de săptămâna trecută a anunțat că nu mai rămâne.

„Am realizat ceea ce ne-am propus. Știam că vor strânge cât posibil rândurile, să se motiveze, contra noastră, pentru că FC Bihor – UTA a însemnat întotdeauna un derby de vest. Din păcate, suntem la un nivel în Liga a II-a, cu speranța ca acest joc să fie în viitorul cât mai apropiat în Liga I. Asta este dorința Aradului, dorința Oradei, care sperăm să aibă continuitate. Sunt jucători care au experiență la nivelul Ligii a II-a și într-adevăr ne-au pus și probleme, au început mai bine jocul, pe motiv că a fost și televizat, jucători tineri, ce vor să arate, care au încercat cât mai rapid să aibă o atitudine și au avut-o. Am întâlnit un adversar cu o agresivitate bună, care ne-a pus probleme. Noi am început destul de greoi, dar experiența și faptul că am marcat cele două goluri din faze fixe, ne-au dus la un avantaj de două goluri, de unde n-au mai avut puterea să revină”, a declarat, la rândul său, și antrenorul arădenilor, Roland Nagy.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)