Runda cu punctaj maxim pentru cele doua echipe bihorene

0
Posted October 18, 2015 by Lucian Popa in Fotbal

Fotografie0095CS Oşorhei şi-a trecut în cont primul succes intern din actuala stagiune după ce a dispus cu scorul de 2-0 de CS Iernut în cadrul etapei a opta a Ligii a III-a, Seria a V-a.

Trei dintre cele patru rezerve intrate pe teren în echipa bihoreană au contribuit decisiv la marcarea celor două goluri.
CS Iernut câştigase cu 2-0 ultimul meci de la Oşorhei astfel că gruparea bihoreană şi-a dorit nu numai o revanşă ci şi o victorie prin care să spargă gheaţa pe propriul teren. În minutul patru putea fi deja 2-0 pentru bihoreni. Todea l-a găsit excelent pe Costea scăpat singur cu portarul Crăciun, însă acesta din urmă a respins in-extremis, pentru ca la faza următoare Sergiu Pop, să ajungă şi el în situaţie de unu la unu cu portarul advers care a respins din nou. După un sfert de oră acelaşi Sergiu Pop a reluat cu capul după un corner dar pe direcţia lui Crăciun. Oaspeţii au scăpat cu faţa curată şi au reuşit să echilibreze jocul. Ba mai mult, în minutul 49, o contră a oaspeţilor a adus doi jucători în faţa porţii lui Hava însă Iulian Cuc a intervenit salvator.

Călin Cheregi a mutat (inspirat) în minutul următor şi l-a introdus pe Sergiu Ban. La 60 de secunde distanţă, Trip a găsit o verticală pentru Ovi Popa, acesta a centrat în gura porţii de unde noul intrat, Sergiu Ban a trimis în plasa porţii oaspete (1-0). Oaspeţii şi-au creat ceva ocazii prin şuturi de la distanţă şi au avut o şansă mare de egalare în minutul 62 la o minge care a căzut de vreo trei ori în faţa porţii bihorene însă Cheţan a şutat pe lângă poartă din cinci metri. Cheregi a mai mutat apoi iarăşi inspirat, pe final de partidă când i-a trimis pe teren pe Hosu şi Coriolan Chiş. În minutul 89 Hosu a re-dublat pasa la un contraatac, l-a pus în situaţie de unu la unu cu portarul pe Chiş care a marcat al doilea său gol trei partide (2-0).

„În fine, un meci pentru care am putut avea la dispoziţie, în proporţie de 90%, jucătorii din lot lucru care s-a observat în multe momente ale jocului. Mă bucur că am accesat cele trei puncte şi îi felicit pe băieţi”, a conchis la final antrenorul Călin Cheregi, după prima victorie de „acasă” din acest sezon”.

Luceafărul Oradea a obţinu o victorie la limită scor 1-0 în deplasare la Odorheiul Secuiesc cu cei de la AFC. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat de Floruţ. Orădenii puteau să mai înscrie de câteva ori dar au irosit situaţii de unul singur cu portarul.

 

Clasament:

1. CSM Sighet 7 6 0 1 19 – 7 18
2. Avântul Reghin 7 5 1 1 14 – 8 16
3. Industria Galda 7 5 0 2 15 – 11 15
4. Luceafărul Oradea 7 4 2 1 16 – 6 14
5. Unirea Jucu 7 4 2 1 14 – 7 14
6. Csikszereda M. Ciuc 8 4 1 3 9 – 10 13
7. Comuna Recea 7 4 0 3 16 – 11 12
8. Sănătatea Cluj 7 4 0 3 13 – 10 12
9. CS Iernut 8 3 1 4 8 – 13 10
10. CS Oşorhei 8 2 2 4 10 – 12 8
11. Unirea Dej 7 2 1 4 10 – 15 7
12. AFC Od. Secuiesc 7 1 1 5 6 – 18 4
13. FC Zalău 8 0 2 6 5 – 20 2
14. Luceafărul Bălan 7 0 1 6 11 – 18 1

Etapa viitoare a 9-a:

CS Sanatatea Servicii Publice Cluj (CJ) – CS FC Zalău (SJ)
CSM Sighetul Marmatiei (MM) – CS Osorhei (BH)
CS Iernut (MS) – ACS Industria Galda
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSM Avantul Reghin (MS)
CS Luceafărul Bălan (SJ) – AFC Odorheiu Secuiesc
CS Luceafarul Oradea (BH) – ACS Fotbal Comuna Recea
FC Unirea Dej (CJ) – CS Unirea Jucu (CJ)


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)