O noua umilinta pentru ros-albastrii. De asta data la in “Dealul Florilor”. FC Baia Mare – FC Bihor 6-0 (5-0)

0
Posted December 5, 2015 by Lucian Popa in Fotbal

fotbaSâmbătă 5 decembrie, formaţia de fotbal FC Bihor a susținut ultimul meci oficial în anul calendaristic 2015. Orădenii au jucat dimineaţa în cadrul etapei a XVIII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a, la Baia Mare pe terenl celor de la Fotbal Club.

Partida a opus echipele situate pe poziția a III-a, FCM Baia Mare, cu 32 de puncte, și poziția a XII-a, FC Bihor, cu 13 puncte.

Aşa cum era de aşteptat, echipa favorită a reuşit în final să se impună cu scorul de 6-0 (5-0) după reuşitele lui Codin, Străuţ, Oltean Sîrbu, Lupu în prima repriză şi Ilie cu trei minute înainte de final.

Din păcate pentru ei roş-albaştrii au făcut deplasarea la Baia Mare cu şase maşini mici iar prestaţia lor a fost una în nota obişnuită. Tot respectul pentru cei care au intrat în teren şi au terminat prima parte a întrecerii după aproape un an de zile în care nu şi-au primit drepturile financiare.

După doar un singur minut de joc, gazdele au reuşit deschidereas scorului Codin suteaza puternic de la circa 16 metri, bara-gol! Gazdele au reuşit să-şi majoreze diferenţa, Straut inscrie dupa o deviere la coltul lung.

Oltean isi trece si el numele pe lista marcatorilor, cu un gol din interiorul careului, dupa o gafa a fundaşilor bihoreni (3-0) în timp ce Codin este coautorul următorului gol . Acesta din urmă a şutat de pe stanga la coltul lung, dar mingea se opreste in fata portii, de unde Sirbu îndeplineşte o simplă formalitate (4-0).

Scorul ia proporţii atunci când Lupu a transformat un penalty în urma unui fault în careul bihorean asupra lui Păcurar (5-0).

Ultima reuşită a partidei i-a aparţinut lui Ilie care a reluat în plasă centrarea lui Vasile Pop (6-0).

FCM Baia Mare: Ormenisan – Straut (46 Durus), Oltean, Ilie, Lupu – Sirbu (57 Ster), Ignea, Pacurar, Balaure, Pop, Codin (68 Giurgiu). Antrenor: Dorin Toma.

FC Bihor Oradea: Egri – Remeş, Ţoca, Mintaş, Cacovean, Arsene (46 Junc) –  Magda, Lorincz, Şulea (81 Sereş) – Andor – Trabalka (46 Novak). Antrenor: Dan Manaila


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)