Oradea convingatoare si din nou … invingatoare. Oradea – Craiova 75-70

0
Posted January 29, 2016 by Lucian Popa in Baschet

mandacheLuna ianuarie a fost cea mai pozitivă lună pentru secţia de bacshet masculin a CSM Oradea. Gruparea bihoreană a reuşit o performană greu de crezut şi anume cinci victorii din tot atâtea posibile dintre care două în deplasare. Este ceva inedit pentru ţara noastră şi pentru echipa din municipiul de pe Crişul Repede. Roş-albaştrii au ştiut să gestioneze mult mai bine momentele pozitive ale jocului cu Craiova iar punctele marcate în momentele cheie ale jocului au făcut difgerenţa. Cu toate că ambele formaţii au avut un procentaj slab la linia de libere.

În cadrul etapei a XVIII-a a Ligii Naţionale, CSM – CSU Oradea a reuşit vineri 29 ianuarie un nou succes scor 75-70 (21-17, 21-21, 14-12, 19-29) în meciul cu SCM U Craiova. Mandache şi Barnette au făcut din nou un meci bun în timp ce Zupan a fost decisiv. De partea cealaltă oltenii auforţat nota de fiecare dată când au avut şansa să preia iniţiativa.

Debutul partidei a fost unul modest în ambele tabere, Nuhanovic ratând ambele libere în timp ce oltenii au ratat prima acţiune. Bureau de la distanţă a marcat primul pentru ca Barnette să înscrie şi el. Craiovenii sunt mult mai compacţi în ofensivă, Hargrove find exact, Lucic înscrie şi el iar oaspeţii au un minimum avantaj. Timp de aproape şapte minute ambele echipe au jucat cu formulele de bază, Lucic marcând de la distanţă, restabilind egalitatea pe tabelă (12-12). Zupan înscrie doar o liberă în timp ce Barnette punctează de două ori, reuşita secundă prin sleam-dunk. Hargrove şi Pilcevic sunt ultimii marcatori ai formaţiei vizitatoare.

Începe sfertul al doilea, Hargrove şi Zupan înscriind ambii de la distanţă. Pantic de două ori nu poate fi oprit sub panoul orădean în timp ce Zupan înscrie de sus. Cea mai frumoasă combinaţie a partidei îi are în prim plan pe Johnson şi Bureau, ultimul marcând spectaculos. Partida este extrem de echilibrată, Craiova forţează doar prin Bureau, în timp ce Zupan înscrie din nou de la distanţă. 32-32. Urmează un run de zece puncte pentru formaţia bihoreană pentru ca finalul sfertului să le aparţină alb-albaştrilor. Pilcevic înscrie de la distanţă, orădenii solicită timp de odihnă, pierd posesia, iar Burlacu, cel mai fruluierat jucător de pe parchet înscrie de la mijlocul terenului!!!

Partea a doua începe în uşoara notă de dominare a gazdelor. Nuhanovic şi Mandache de la distanţă înscriu, la fel ca şi Hargrove un jucător cu mult sânge rece. Egalitatea se menţine pe tabelă, Pantic înscrie cu noroc. tensiunea creşte, arbitrii iau unele decizii extrem de ciudate, iar publicul începe să-i huiduie. După reuşita lui Johnsoc, 49-50, Cristian Achim solicită timp de odihnă. Schema nu iese, dar totuşi valoarea individuală a lui Franklin face diferenţa. Oradea se apără foarte bine, Zupan forţează tripla şi înscrie. Cu zece minute înainte de final tabela arăta 56-50.

Burlacu de la distanţă şi Popescu de sub panou înscriu pentru olteni iar replica vine pe mâna lui Mandache exact când echipa avea mare nevoie de puncte. Paşca înscrie şi el un coş important, iar Oradea preia din nou iniţiativa. Popescu ratează incredibil ambele libere, Hargrove pe urmărire înscrie. Markovic îşi intră şi el în mână şi înscrie moment în care Oliver Popovic solicită timp de odihnă. Craiova a jucat aproape şase minute fără să facă niciun fault. Markovic scoate extrem de intelinegent un fault la aruncarea de la distanţă şi rămâne acelaşi metronom la linia de libere. 68-59. Meciul curge în favoarea gazdelor. Bureau înscrie, timp de odihnă Oradea. Arbitrii dau o decizie total aiurea în urma unui posibil contact care nu a existat între Mandache şi Pantic, acesta din urmă înscrie doar o liberă. Barnette înscrie şi el exact când trebuie în timp ce la celălalt panou, Hargrove înscrie şi libera suplimentară. 75-70. Craiova face repede două faulturi dar deja era prea târziu. Oradea gestionează foarte bine finalul şi câştigă absolut meritat în faţa unui adversar care de multe ori joacă după ureche.

Cei mai buni marcatori ai partidei au fost Markovic 18 puncte, Zupan 14 puncte, Barnette 12 puncte, Franklin 9 puncte de la gazde. Hargrove 22 puncte, Burlacu 16, Bureau 9.

Miercuri 3 februarie, CSm – CSU Oradea va juca la Galaţi în compania celor de la CS Phoenix din localitate.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)