Start lansat pentru poloistele de la CS Crisul Oradea

0
Posted January 25, 2016 by Lucian Popa in Polo

ionel bungauÎn cursul dimineţii de luni 25 ianuarie, la sediul CS Crişul din Oradea, Ionel Bungău (foto) director general a susţinut o conferinţă de presă. Tema principală a fost turneul de polo feminin pentru junioare care a avut loc în perioada 22-24 ianuarie la Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu” din Oradea. Aşa cum era de aşteptat, formaţia gazdă CS Crişul Oradea a obţinut victorii pe linie la primul turneu al anului şi anume 10-4 cu Rapid Bucureşti, 10 -4 cu Torpi Târgu Mureş şi 10-7 cu CSŞ 1 Bucureşti. În afara turneului poloiştele locale au învins cu scorul de  14-3 pe Victoria Chişinău din Republica Moldova.

Elevele lui Liviu Garofeanu se află pe prima poziţie în clasamentului cu maximum de puncte, urmate de CSŞ 1 Bucureşti cu o singură înfrângere.

“Personal nu cred că o să avem nicio problemă în a câştiga titlul naţional. Se vede munca unui antrenor venit de puţin timp de echipă, există unele scheme de joc. Din păcate suferim la poartă, avem nevoie aici de încă o jucătoare. Sper ca la selecţie să avem posibilitatea să avem de unde alege. Se vede un progres al acestei secţii iar pe viitor sper să putem da naţioanlei cât mai multe jucătoare” avea să spună Ionel Bungău.

În vara acestui an în Olanda se va desfăşura Campionatul European de polo pentru juniori atât la băieţi cât şi la fete. Oradea va avea reprezentanţi în ambele tabere cu menţiunea că poloiştii sunt legitimaţi la CS Crişul.

 


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)