Cristian Achim: “Am incasat mai multe puncte decat media obisnuita”

0
Posted February 8, 2016 by Lucian Popa in Baschet

achimCSM CSU Oradea a primit vizita echipei Dinamo București în ultimul meci al etapei a 20-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 92-81. La încheierea partidei, antrenorii celor două echipe au participat la conferința de presă.

Cristian Achim (foto), antrenor CSM CSU Oradea

“Mă bucur foarte mult că am învins și astfel continuăm șirul rezultatelor pozitive. Este cea de-a 8-a victorie consecutivă și de această dată am avut un final de partidă mai relaxat, spre deosebire de meciurile anterioare. Am făcut un joc bun, spre foarte bun. În prima repriză am aruncat cu niște procentaje peste media campionatului, lucru care ne-a permis să ne desprindăm și să avem un număr ridicat de puncte marcate.

Cea mai mare bucurie pe care o trăiesc se datorează faptului că am avut sala arhiplină, că am avut ‘sold out’. Din păcate au rămas oameni afară și mărturisesc că îmi pare rău pentru ei deoarece ne dorim să îi avem lângă noi pe toți cei care ne susțin. Pe de altă parte, nu pot să-mi ascund bucuria pentru faptul că, beneficiind de rezultatele acestea desigur, am ajuns să fim în această situație. Mă onorează să văd că atragem interesul atâtor oameni. Sunt încântat de acest lucru și așa cum am mai spus-o, pentru mine cel mai mare succes este să văd sala plină la meciurile de pe teren propriu. Faptul că prezentăm un asemenea interes este cel mai important din toată activitatea noastră.

Despre joc în sine, consider că am controlat jocul în totalitate. Aș vrea să rămânem foarte concentrați pentru următoarele două meciuri. Ele contează în perspectiva celei de-a 2-a părți în sezonul regulat. Nu în ultimul rând, ar fi foarte frumos și implicit o nouă premieră pentru echipa noastră să încheiem prima fază a sezonului regulat pe prima poziție. Lucru care ne-ar bucura foarte tare, chiar dacă este vorba doar despre o satisfacție de moment.

Am încasat mai multe puncte decât media obișnuită la ultimele două meciuri. E adevărat că am jucat în compania echipelor nou promovate, însă este elocvent faptul că atât Phoenix Galați, cât și Dinamo București sunt echipe capabile să marcheze mult. În plus, pentru baschetul nu este chiar matematică. Nu poți să reduci totul la niște calcule. Mai ales că ambele echipe sunt cunoscute că pot să marcheze cu generozitate. De asemenea, avem un campionat în care nu putem să subestimăm pe nimeni, deoarece acest lucru e sinonim cu înfrângerea. Pe de altă parte și jucătorii sunt oameni. Nu se poate șabloniza absolut tot. În cele din urmă important este că am câștigat și eu cred că am făcut-o convingător.

Consider că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să fim la fel de însetați de victorie. Dacă vom obține victorii în următoarele două meciuri, eu consider că vom avea un ușor avantaj. Mărturisesc că nu este ușor să îi ții pe jucători în priză, să rămânem concentrați așa cum trebuie.

E posibil ca la Mediaș să odihnim niște jucători. Dacă vom face acest lucru se va întâmpla pentru că unii dintre ei încep să resimtă oboseala, câțiva dintre ei având foarte multe minute jucate. Cel mai important este să rămânem sănătoși. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele următoare, cum se vor simți acești jucători și vom acționa în consecință.

Meciul de la Mediaș este miercuri, ceea ce înseamnă că avem doar două zile să-l pregătim. Una dintre ele este dedicată refacerii, astfel încât ne vom concentra concret asupra meciului cu Gaz Metan doar marți, într-o zi în care o să și călătorim. Nu este un program foarte ușor pentru noi. Trebuie însă să ne adaptăm, să ne motivăm și să facem totul pentru a câștiga. Îmi doresc foarte mult acest lucru.”

Aco Todorov, antrenor Dinamo București

“A fost un meci dificil pentru noi. Acest lucru se explică în primul rând prin prisma faptului că nu am început bine. Am permis adversarului să înscrie mult în primele minute și am terminat sfertul inaugural cu 29 puncte încasate. Ceea ce este prea mult.

Oradea a avut o seară excelentă la finalizare. Avea 67% la trei puncte în primele două sferturi și a terminat cu 56%. De altfel, jucători ca Franklin și Barnette nu sunt cunoscuți pentru aruncările de trei puncte, dar iată că ei au înscris de cinci ori de la distanță cu procentaje excelente în această partidă. Nu ne-am așteptat la asta și până la urmă cred că aceste aruncări de trei puncte au făcut diferența.

Am încercat să luptăm până la capăt. Mă bucur că nu am renunțat și am încercat să revenim, însă împotriva unei echipe cu asemenea calitate precum Oradea e greu să revii. Până la urmă am jucat pe terenul unei pretentende serioase la câștigarea campionatului. Totuși, mă mulțumește că ne-am străduit până la final și nu am cedat.

În această seară recuperările ofensive nu au fost arma noastră, chiar dacă de-a lungul sezonului ne-am remarcat drept o echipă foarte bună la acest capitol. Principalul aspect legat de evoluția noastră modestă din acest punct de vedere este legată de accidentarea lui Noah Dahlman, jucător care este extrem de bun la recuperări ofensive. De asemenea, Darko Balaban a jucat incomplet refăcut. Prin urmare, doi dintre oamenii noștri mari au fost limitați de propriile probleme fizice sau medicale. Nu vreau să caut scuze pentru acest lucru și sunt de părere că ne era foarte greu să obținem victoria chiar dacă cei doi ar fi fost la capacitate normală.

În cele ce urmează vom continua să luptăm pentru a ne atinge obiectivele. În campionat acesta este calificarea în playoff. Suntem în continuare în poziție favorabilă să intrăm în primele opt. În plus, ne dorim foarte mult să ne calificăm la turneul final al cupei. Sper să ne revedem aici peste două luni.

Vreau să remarc publicul fantastic de la Oradea. Mă aflu la primul sezon în România și aceasta este penultima noastră deplasare, astfel încât pot să spun ca și părere personală că este cel mai frumos public din România, cel puțin la meciurile la care eu am participat sau asistat în acest sezon.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)