Gheorghe Silaghi, noul antrenor al formatiei CS Osorhei

0
Posted August 2, 2016 by Lucian Popa in Fotbal

sisiGheorghe Silaghi a fost instalat marţi 2 august în funcţia de antrenor principal al echipei din L3, CS Oşorhei. Fostul tehnician al lui FC Bihor a fost prezentat jucătorilor şi a condus primul antrenament cu noua sa echipă. Gheorghe Silaghi îi succede în funcţie lui Călin Cheregi care a ales să semneze un contract cu Federaţia Română de Fotbal. Cheregi va activa la Centrul de Excelenţă al FRF de la Buzău. Coducerea clubului din Oşorhei a ţinut să-i mulţumească antrenorului Călin Cheregi pentru întreaga activitate depusă la club şi să-i ureze succes în noua provocare, Centrul Naţional de Excelenţă pentru juniori. „Îl înţelegem pe domnul Cheregi că a ales acest pas în carieră şi îl asigurăm de întregul nostru suport”, a declarat preşedintele CS Oşorhei, Alex Krenek. Apropo de juniori, noul antrenor al celor de la CS Oşorhei, Gheorghe Silgahi are la dispoziţie un lot plin de tineri între 16 şi 20 de ani.

Gheorghe Silaghi (foto) este obişnuit să lucreze cu tinerii, declarând, nu o dată „îmi place dezinvolutra lor”. Îi cunoaşte pe majoritatea dintre jucători iar pe unii i-a şi pregătit. Dincolo de mandatele ca antrenor principal al lui FC Bihor, în Liga a II-a, Silaghi are în palmares titlul naţional cucerit cu echipa de juniori mari (juniorii A) a lui FC Bihor în 2009. Atunci FC Bihor a devenit campioană naţională, după o finală dramatică împotriva echipei Steaua Bucureşti, câştigată la loviturile de departajare de la 11 metri unde portarul orădean, Paul Dumitru, avea să apere patru execuţii. În ultimele cinci sezoane, din Liga a IV-a şi până în prezent CS Oşorhei a avut pe banca tehnică cinci antrenori: Sorin Cigan, Mircea Madar, Cosmin Bodea, Rudy Kovacs şi Călin Cheregi.
În acest moment comuna Oşorhei este excelent reprezentată fotbalistic prin CS Oşorhei, care activează în Liga a III-a, CS Oşorhei II (echipă sponsorizată de un om de afaceri) care va evolua în Liga a IV-a, iar Unirea Oşorhei (echipă reînfiinţată de un alt om de afaceri) va debuta în Liga a V-a.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)