Cristian Achim: “Ne dorim desigur sa spargem gheta in grupele competitiei”

0
Posted October 30, 2016 by Lucian Popa in Baschet

achimCristian Achim, antrenorul principal al echipei CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 6-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Rezultatul final a fost de 73-58.

Iată ce a declarat antrenorul roș-albaștrilor (foto):

“Am obținut o victorie care mă bucură. Era foarte important pentru noi să câștigăm acest meci. Mă bucur pentru faptul că începem să ne adaptăm la ritmul acesta de jocuri la 3-4 zile, cu călătorii infernale și cu adversari de-a dreptul redutabili. Este foarte dificil de realizat acest lucru.

M-a satisfăcut nivelul de apărare al echipei noastre pe tot parcursul acestui meci. Faptul că am primit doar 58 puncte ilustrează foarte bine intensitatea noastră defensivă. De asemenea, este îmbucurător pentru mine că am reușit să împart minutele de joc în mod rezonabil, ținând cont de planul nostru pe termen lung în acest sezon.

Nu suntem în formulă completă nici acum. Este dificil să tragem concluzii sau să evaluăm prestațiile individuale ale jucătorilor în condițiile în care Zeno ne lipsește în continuare, iar Barnette a făcut un singur antrenament înaintea meciului din Israel. De altfel, noi nu am jucat nici măcar un meci, fie el amical sau oficial, în formulă completă de la reunire. În aceste condiții este imposibil să facem aprecieri, fie ele individuale, fie ele colective raportat la modul în care a fost construită această echipă.”

Despre următorul meci din Basketball Champions League și nivelul echipelor deja întâlnite faza grupelor, antrenorul CSM-ului a opinat:

“Avtodor Saratov este următorul nostru adversar. Este un oponent provenit dintr-o ligă retudabilă. Știm că întâlnim o echipă care marchează foarte mult. Vom încerca să câștigăm, chiar dacă se anunță o misiune foarte dificilă. Îmi doresc să jucăm cu intensitate maximă. Acesta e motivul pentru care încerc să rotesc jucătorii și să nu îi țin foarte multe minute în teren fără a fi odihniți câteva momente.

Ne dorim, desigur, să spargem gheața și în grupele competiției. Avem parte de adversari foarte puternici. Este o provocare foarte mare pentru noi, însă în același timp este un sentiment deosebit de plăcut să jucăm cu astfel de echipe. Am mai spus-o și o repet, noi intrăm pe parchet cu gândul de a câștiga. Indiferent cine este adversar. Uneori ne este imposibil să câștigăm, oricât de mult ne dorim acest lucru.

Noi suntem conștienți de acest lucru, jucători, staff, conducere. Nimeni nu se dă la o parte. Rămâne de văzut dacă vom avea un parcurs bun sau nu. Însă nimeni nu poate să pună la îndoială dorința noastră de a câștiga fiecare meci.

Avem parte de călătorii infernale. Transportul este o mare problemă pentru echipele care participă în cupele europene. De asemenea, ca antrenor, nu ai timp să pregătești meciurile foarte bine. Spre exemplu, noi am ajuns la Oradea, după deplasarea din Israel, în cursul dimineții de joi. Asta înseamnă că am avut o singură zi pentru a pregăti jocul cu Craiova.

Îmi este mie, ca antrenor, imposibil să pregătesc toate detaliile unui meci, cu particilaritățile adversarului. Ce să mai vorbim despre a comunica jucătorilor și de a stabili toate aspectele ce țin de jocul nostru, al adversarului și așa mai departe? Nu se poate implementa într-o singură zi tot ce în sezonul precedent am pregătit o săptămână. Așadar, timpul este o problemă pentru noi.

Repet, noi ne-am dorit să fim aici, iar cele anterior rostite sunt niște realități. Nu le folosesc ca alibiuri, dar mi-aș dori să înțelegem care e situația. Noi ne dorim să ne luptăm cu cei care sunt foarte, foarte buni. Ne asumăm acest lucru și nu căutăm scuze, însă aceste aspecte trebuie știute.”

Foto: Roby Boroş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)