Cristian chim: “Suntem extrem de bucurosi pentru performanta echipei”

0
Posted October 8, 2016 by Lucian Popa in Baschet

achimCristian Achim (foto), antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă organizată după calificarea echipei în grupele Basketball Champions League, performanță realizată în cursul serii de joi (06.10), după dubla confruntare cu Lukoil Academic.

Antrenorul în vârstă de 46 ani a remarcat efortul și contribuția jucătorilor la acest rezultat:

“În primul rând doresc să îi felicit pe jucători. Le-am spus-o în vestiar, o spun și aici: pentru mine sunt niște eroi. Nu folosesc cuvinte mari, absolut deloc. Ceea ce au realizat acești oameni în nouă zile este ceva care depășește imaginația. În condițiile în care am jucat fără Titus Nicoară, un jucător de bază al echipei noastre, cu Andrei (Mandache) și Rareș (Pașca) au ratat întreg presezonul, respectiv în condițiile în care Martin Zeno nu a mai putut să joace în ultimele 25 minute ale manșei a 2-a cu Lukoil.

Acestea sunt explicațiile pentru care eu îi consider niște eroi pe jucătorii mei. Am jucat două tururi preliminare, am avut un handicap foarte mare în confruntarea cu Lukoil. Am venit după două confruntări infernale cu Prievidza, iar în dubla cu Lukoil noi am făcut două drumuri (unul dus, altul întors), iar bulgarii au făcut unul singur, întorcându-se după acest meci.

Mă bucur că acești jucători au arătat caracter. Am crezut în această calificare din prima secundă. Desigur, nimeni nu poate să ofere garanții și nu puteam să declar acest lucru, însă e limpede că întreg staff-ul nostru a crezut în calificare și am reușit să transmitem băieților această stare de a arăta că noi putem să fim acolo.”

Tehnicianul CSM CSU Oradea a vorbit despte importanța calificării în grupele competiției. De asemenea, a evidențiat nivelul foarte bun de apărare al echipei sale:

“Suntem calificați în grupele Champions League. Este o onoare deosebită să jucăm în compania unor adversari realmente extrem de buni. Ne-am dorit foarte mult să ajungem acolo și iată că am îndeplinit această dorință. Vom aduce la Oradea niște echipe foarte importante din baschetul european.

Doresc să remarc faptul că am încasat doar 58 puncte. Știam că dacă reușim să îi ținem pe adversari la un număr cât mai mic de puncte șansele noastre vor crește. Însă, am primit doar 58 de puncte de la o echipă celebră, precum Lukoil Academic. Aș vrea să subliniez faptul că acest club este probabil cel mai mare din Europa de Est dacă excludem echipele din fosta Iugoslavie și fosta Uniune Sovietică. Are o tradiție enormă, un buget pe măsură și dispune de jucători foarte buni. Jucătorii noștri au demonstrat în această dublă că sunt mai buni.

Suntem extrem de bucuroși pentru această performanță a echipei, a clubului, a sportului orădean, a întregului oraș. Suntem pe o hartă pe care puține echipe apar. Vom vedea echipe de baschet de alt nivel în următoarea perioadă.

Vreau să mulțumesc publicului pentru că și astăzi a fost fantastic. Ca de obicei. Este o onoare pentru noi să jucăm pentru și cu un astfel de public.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)