Remiza irosita in urma ratarii unui penalty. ACS Recea – CS Osorhei 2-1

0
Posted October 18, 2016 by Lucian Popa in Fotbal

comuna-receaCS Oșorhei a pierdut din nou dar a avut cel puțin remiza la indemână. Bihorenii au cedat cu 1-2 la Recea, ratând un penalti in minutul 93! Jocul a contat pentru etape a VIII-a a Ligii a 3-a, Seria a V-a. ACS Fotbal Comuna Recea a condus cu 2-0, CS Oșorhei a revenit și a impus jocul spre final fără să aducă măcar un punct din această deplasare.

Oaspeții, consisderați victime sigure la Recea, au dominat debutul jocului și au ratat prima ocazie după cinci minute, prin Boka. Gazdele au echilibrat partida și au reușit să deschidă scorul la un carambol in fața porții lui Hava. Mingea a ajuns, cu mult noroc, la Valer Giurgiu care a punctat din apropiere.

CS Oșorhei a acuzat primirea golului iar următoarele minute au aparținut celor de la Recea. La pauză Silaghi a mutat și l-a introdus pe Ovi Popa, nerefăcut complet după o accidentare sâcâitoare.

La două minute după reluare, Răzvan Pop a preferat să aleagă un dribling in locul unei degajări, a urmat o intercepție și un fault imediat al fundașului bihorean.

Gazdele au trimis in careu, mingea l-a lovit, nefericit, chiar pe Ovi Popa și s-a făcut 2-0.

Din acest moment fața jocului s-a schimbat radical. CS Oșorhei s-a aruncat spre poarta adversă. Cu un sfert de oră inainte de final Coriolan Chiș a demarat pe partea stângă, a trimis o centrare de calitate pe care același Ovi Popa a transformat-o in gol: 2-1.

Finalul a fost incandescent. CS Oșorhei a irosit o lovitură liberă, apoi Gal a trimis excelent cu capul din șapte, opt metri, jos, lângă bară, minge salvată in-extremis de portarul gazdelor, Petricău a trimis din lovitură liberă de la 18 metri, foarte bine dar pe direcția portarului.

Prelungirile au găsit echipa gazdă masată in propriul careu. Minutul 93 a adus o pătrundere impetuoasă a lui Leorincz, acesta a driblat doi oameni și a trimis la Ovi Popa care se pregătea să trimită in poartă când a fost agățat clar in suprafața de pedeapsă.

Lovitura de la 11 metri a fost executată de Sergiu Ban, poratrul a respins, mingea a revenit tot la Ban care a mai șutat o dată, tot in portar!

”Suntem blestemați, dar este un blestem cronic. Jucăm bine, avem ocazii multe dar nu adunăm puncte. Nu am văzut in viața mea atâta ghinion”, a spus Gheorghe Silaghi. Acesta a alinianiat formula: Hava – R.Pop, Gal, Petricău, Chiș Coriolan – G. Cornea, Lorincz, Haș, Chiș Toie (46 Ov. Popa) – Sg. Ban, Boka (68 Chișvasi).


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)