E vremea analizelor. Un 2016 jos palaria pentru baschet masculin si cat atat

0
Posted November 29, 2016 by Lucian Popa in Nevoia de exprimare

basjeSe apropie cu paşi repezi de final un an 2016, superb pentru baschetul masculin orădean şi cat atât. CSM-ul a câştigat în premieră titlul naţonal, s-au bucurat au scos oamenii în stradă şi au meritat toţi banii. Nu au reuşit să păstreze acelaşi lot de jucători, dar s-au calificat tot în premieră în grupele principale ale Basketball Champions League, după două tururi eliminatorii. Dar cam atât. Polo-ul a dezamăgit total, titlul de vicecampioni naţionali cu trei echipe şi jumătate nu este acceptat. Aşa a fost. Un meci decisiv în care au arătat ca şi o echipă de juniori. FC Bihor s-a desfiinţat complet, iar la sporturi individuale, “suntem în pom, şi pomul la pensie”. Politicul decide în ultimi ani, iar politicienii habar nu au de sport. Sunt de pe altă planetă, vor doar voturi în perioada cât au nevoie de el. Restul, promisiuni.

Problema cea mai mare care nu este recunoscută de nimeni, este faptul că de ani de zile, cel mai bun sportiv al judeţului este un junior. Acest aspect reflectă activitatea seniorilor care ar fi trebuit să fie mereu pe podium, dar de data asta doar l-au completat. Motivele sunt şi vor fi multiple, lipsa banilor, lipsa unei baze materiale, lipsa unei motivaţii suplimentare şi tot aşa. Dacă ai un rezultat bun pe plan internaţional, ai şanse să te bucuri de momentele în care se fac festivităţile. După ce ai ieşit de la festivitate esti din nou pe cont propriu.

Până la urmă 2016 a fost un an mai mult decât modest pentru sporturile individuale. A salvat onoarea judeţului până la urmă judoka Larisa Florian, anul trecut vicecampionă mondială de juniori, anul acesta vicecampionă europeană de tineret. O performanţă demnă de invidiat. Atletul Laviniu Chiş cu 14 medalii în competiţiile oficiale ale Federaţiei Române de Atletism, şi cu două pe plan balcanic completează podiumul. La fel Bianca Benea de la scrimă.

Laviniu primeşte doar bani cât să-i ajungă pentru jumătate de geacă la un magazn rezonabil dintr-un complex comercial din Oradea. Da da, citiţi bine, undeva sub 400 ron lunar, pentru că aşa e la noi, cine munceşte pe rupte, uită să fie plătit. Nu va fi o problemă, nu va plînge nimeni după el, oricum băiatul este îndemnat să plece din Oradea. Dar cât mai repede pentru a nu deveni doar o amintire. Sunt cazuri în care o sportivă Ligia Grozav a fost campionă mondială în premieră pentru judeţ, şi nici măcar nu au chemat-o autorităţile să o cunoscă…

la ce să ne aşteptăm în viitor. La nimic deosebit. Proiecte, sală nouă şi poate nu vom mai avea sporturile care să umple sala. Bine ar fi ca luceferii să intre în atenţia autorităţilor locale sau judeţene pentru a fi o echipă redutabilă cu proiecte îndrăzneţe pe termen lung. Bine ar fi ca Municipiul Oradea să aibă o pistă de alergare sau un stadion cu postă, şi nu aşa o zgură aruncată total aiurea care nu arată deloc a pistă. Şi tot aşa… Ni-mi permit să dau lecţii, dar ştiu ce ar trebui făcut în locul celor implicaţi în conducere. Un pic da patriotism local nu strică, iar nicăieri în lume, nu este mai bine ca şi acasă…

Foto: Roby Boroş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)