Octavian Bellu: “M-am retras dezamagit din COSR si nu mi-a trecut”

0
Posted November 14, 2016 by Lucian Popa in Altele sporturi

belu-si-bitangCel mai titrat antrenor român, Octavian Bellu, a explicat, într-un interviu acordat News.ro, motivele care l-au determinat să nu se mai implice la lotul naţional de gimnastică, dar nici la conducerea COSR. Candidat în urmă cu doi ani la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, fără succes în faţa lui Alin Petrache, acuzând atunci implicarea liderilor PSD în culisele alegerilor, Octavian Bellu (foto dreapta) spune că este în continuare dezamăgit şi că este hotărât să nu se mai implice la nivelul de conducere al sportului românesc.
Totodată, Bellu vorbeşte despre munca de selecţie pe care o face în proiectul «Ţară, ţară, vrem campioane» şi atrage atenţia că toate programele de dezvoltare a gimnasticii româneşti se concentrează pe sportivi şi aproape deloc pe formarea antrenorilor.

Redăm integral interviul acordat de Octavian Bellu agenţiei de presă la finalul unei ore de educaţie fizică la care a participat alături de ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, şi de fosta gimnastă Corina Ungureanu:

Reporter: – Domnule Bellu, aţi venit la o şcoală să asistaţi la o oră de educaţie fizică, de ce? Ce vă aşteptaţi să găsiţi aici?

Octavian Bellu: – Eu cred că din şcoală pleacă totul, eu am fost întotdeauna adeptul unei zile de educaţie fizică în şcoli, ca la alte case mai mari, mai bine organizate decât la noi. Poate de aici ar trebui început, decât să ne lamentăm că nu avem de unde, că nu putem şi aşa mai departe. Omul sfinţeşte locul şi profesorul de educaţie fizică trebuie să fie cel care motivează copii. Sportul este poate mai important decât limba română, matematica şi celelalte materii. Pentru că dacă nu eşti sănătos şi nu îţi oxigenezi creierul cum trebuie, înveţi mai greu, reţii mai greu, ţi se pare învăţatul o corvoadă.
R: – Dar nu vă e dor să reveniţi în sala de antrenamente?

O. B.: – Nu mi-e dor să mă întorc în sală pentru că nu vreau să privesc în urmă cu nostalgie, să mă aflu ca într-un muzeu în care să mă regăsesc pe nu ştiu ce raft prăfuit, din nu ştiu ce epocă, în care gimnastica făcea miracole. Eu zic că gimnastica va merge mai departe în România indiferent de ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Sunt antrenori capabili să găsească soluţia miraculoasă, aşa cum am găsit-o de fiecare dată. Pentru că şase fete am mai avut la alte Jocuri Olimpice sau Campionate Mondiale. Dar alea şase aveau o valoare care le-a aşezat pe primul loc al podiumului. Sunt generaţii şi generaţii, întotdeauna au fost 2-3 vârfuri. Eu zic că cei care sunt acum la conducerea lotului şi care dirijează destinele gimansticii româneşti au tot cea ce le trebuie pentru ca gimastica să rămână acolo unde îi este locul. Să pargurgă această etapă grea, fără perioade lungi de lipsă de performanţă. Primul examen deja se apropie, Campionatul European de anul viitor de la Cluj Napoca, sunt multe fetiţe în lot şi antrenorii de acolo ştiu foarte bine ce au de făcut şi eu am încredere în ei.

R: – Nu aţi accepta încă o dată o propunere de coordonator al lotului de gimnastică?

O.. B.: – Nu, în niciun caz, pentru că atâta s-a speculat poziţia naostră de coordonatori, de sfătuitori, încât acum îmi pare rău că am răspuns la momentul respectiv la această solicitare de a da un sfat, de a încerca să găsim nişte soluţii împreună cu cei ce se ocupau în fiecare zi de destinele lotului. Deci, în niciun caz, lucrurile trebuie să fie foarte clare, coordonatorii trebuie să fie în sală, dacă e de cerut un sfat, sunt oameni în federaţie, în comitetul tehnic.

R: – Bine, şi ce veţi face? Bănuiesc că nu puteţi să vă retrageţi definitiv.

O. B.: – Noi suntem acum orientaţi pe această încercare de a mări numărul de copii din care să fie selecţionaţi sportivi pentru Olimpiada din 2024, prin acest proiect «Ţară, ţară, vrem campioane». Am selectat, din 11.000, 100 de fetiţe foarte bune, care sunt monitorizate în 10 cluburi la care sprijinim, cu ajutorul Petrom, antrenorii şi copii cu casă, masă, echipament. Tocmai pentru ca la momentul selectării pentru Olimpiadă să nu mai existe acest coşmar de a selecta copii dintr-un număm minim. Să selectăm din trialuri pe care le admirăm atât de mult la americani. Bineînţeles, păstrând proporţiile. Ca să nu mai discutăm atât de mult despre centralizare. Are şi centralizarea părţile ei bune şi mai puţin bune. Eu cred că toate eforturile trebuie concentrate în asigurarea condiţiilor necesare pentru a face sport în beneficiul copiilor. Eu nu spun că o ramură sau alta e mai importantă sau nu, care este sportul naţional la noi, oina, gimnastica, handbalul. Eu cred că toate sporturile trebuie privite la fel, iar sporturile olimpice trebuie sprijinite şi considerate priorităţi.
R: – Gimnastica este însă într-un declin aşa cum nu a mai fost vreodată…

O.B. – Întâmplările de la Rio, rezultatele mai puţin satisfăcătoare nu trebuie să fie decât o lecţie. Era previzibil să se întâmple aşa. Sunt lucruri ciclice. La noi a fost într-adevăr şocant să se întâmple asta după 40 de ani, dar lucrurile se subţiau pe zi ce trecea şi explicaţiile sunt foarte simple. Ai pierdut o mare masă de antrenori care lucrează pe toate meridianele lumii. Sunt antrenori naţionali la Marea Britanie, Statele Unite, avem la Venezuela, avem peste tot. Deci avem o dată lipsa antrenorilor, dar şi lipsa preocupării pentru antrenori. Dacă aţi vedea proiectele de sprijinire a sportului, în 99 la sută din cazuri se referă al sportivi. Foarte rar unul dintre aceste documente se referă şi la antrenori, la pregătirea antrenorilor. Nu am mai scos un antrenor de gimnastică de mult timp. La UNEFS, la specializare gimnastică, nu e nimeni. E un sport foarte greu, trebuie să ai tenacitatea, perseverenţa şi răbdarea să-i iei copilul la 6 ani şi să aştepţi 10 ani să vezi eventual dacă are valoare europeană, mondială şi olimpică. Dar trebuie să munceşti 10 ani. Această perioadă este atât de grea încât foarte mulţi, şi din cauza insatisfacţiei materiale, nu se îndreaptă spre gimnastică, alegând tenisul, fotbalul sau altceva. Care să le aducă şi satisfacţia materială pe lângă gloria sportivă.

R: – Bine, şi ce ar fi de făcut, care ar fi soluţiile? Antrenorii străini, aşa cum se practică în alte sporturi?

O.B.: – Eu zic că nu trebuie să ne mai dăm cu părerea, sunt nişte oameni puşi să facă treabă, să o facă cât se poate de bine. Olimpiadele vor merge mai departe şi totul depinde de noi, nu de soluţiile de a aduce antrenori din străinăte. Poate e o soluţie pentru anumite sporturi, nu comentez asta. Dar antrenorul din străinătate trebuie să înţeleagă mentalitatea de la noi, relaţiile sociale de la noi, nu este ca la sportul profesionist. Acolo antrenorii migrează peste tot, ca la fotbal. La gimnastică e greu să aduci un antrenor străin care să se adapteze la situaţia de la noi. Dacă aduci un chinez, el vine cu metoda chineză, cunoscută ca fiind mult mai dură decât a noastră, cu nişte solicitări mult mai drastice. Dacă aduci un antrenor din partea cealaltă, nu înţelege nici relaţia cu părinţii sau celelalte instituţii. Nu înţelege pentru că în majoritatea ţărilor există un sistem privat, în care părintele plăteşte tot, iar aici suntem într-un sistem în care statul plăteşte tot. Eu nu vreau să mai intru într-o discuţie de ce va fi. Depinde de fiecare dintre cei implicaţi în sport, să conştientizeze că el ca persoană trebuie să facă ceva mai mult, ceva mai bine, să găsească soluţii, să fie angrenat în realitatea internaţională. Iar instituţiile statului să facă ceea ce e normal în sistemul nostru. Toată lumea a rămas surprinsă de ceea ce a spus Adrian Stan (n.r. – antrenorul Adrian Stan, managerul de dezvoltare în cadrul federaţiei de gimnastică din Marea Britanie), când a ţinut un curs aici, la întrebarea cât primesc sportivii pentru medalia de aur. Şi a spus: nimic. Statul i-a plătit pregătirea, dacă a avut operaţii, i-a plătit echipamentul. Rezultatul de la Olimpiadă este o urmare a modului în care statul l-a subvenţionat. Sau clubul respectiv, dacă venea de la un club privat. Statele Unite dă 25.000 de dolari, este nimic pentru o medalie de aur. Dar fetele alea au plecat într-un tur în 40 de oraşe, cum fac după fiecare Olimpiadă, şi la sfârşitul anului, când trag linie, fiecare are câte 4-5 milioane de dolari. Dar este altfel valorificată medalia aia, din toate punctele de vedere. Şi ca publicitate. La 4 milioane de gimnaşti înseamnă că funcţionează fabrica aia de gimnastică de acolo. Dar eu cred că aşa cum s-au descurcat românii de 40 de ani, o vor face şi acum. Poate va apărea un nou moment de vârf, pentru că la noi a fost practic o explozie a gimasticii odată cu Nadia. Toate fetiţele voiau să fie Nadia Comăneci. Apoi după ’89, când gimnastica a scăzut în celelalte ţări, la noi performanţele au crescut. Cele cinci titluri mondiale consecutive s-au luat după ’90, cele două titluri olimpice consecutive s-au luat după ’90. Sistemul acesta centralizat a funcţionat. Cu lumini şi umbre, cu dezamăgiri, dar gimnastica a funcţionat.

R.: – Nu pot să nu vă întreb despre alegerile pentru preşedinţia COSR, unde aţi candidat în urmă cu doi ani…

O.B.: – Degeaba mă întrebaţi, nici nu discut problema asta. Eu am o părere personală legată de această situaţie, nu vreau nici să comentez, nici să susţin pe cineva. Sunt oameni, sunt federaţii care au drept de vot. Eu nu mai am nici drept de vot pentru că m-am retras din comitetul olimpic. Dezamăgit m-am retras şi nu mi-a trecut. Pentru că am fost omul care chiar am sacrificat foarte mult şi am crezut în valorile olimpice şi în viziunea aceasta. Şi am ajuns la concluzia că şi acest domeniu este bântuit de aceleaşi probleme ca societatea. Sunt lucruri în care nu pot să cred.

R.: – Dar dacă veţi observa că politicul nu se mai implică în sport, lucru reclamat de către dumneavoastră la alegerile trecute, şi veţi primi invitaţia de a reveni?

O. B.: – Nu mai intru pentru că am o vârstă în primul rând. Sunt deja pensionar. Statutul COSR spune oricum că la 70 de ani părăseşti această structură. Eu am 65, merg pe 66, nu văd rostul să mă implic pentru patru ani. Nu văd eficienţa unui astfel de gest. Chiar nu comentez dacă se implică sau nu politicul, sunt lucruri care au trecut, nu mă mai interesează, am trecut peste ele. Sunt lucruri pe care, cum spune românul, le ierţi sau uiţi. Eu nici nu am ce să iert, pentru că doar Dumnezeu te poate ierta, iar de uitat nu pot pentru că nu am o memorie selectivă şi pe asta trebuie să o uit. Eu zic că, la modul general, COSR este o componentă foarte importantă, alături de celelalte instituţii ale statului. Noi avem o obsesie să ne axăm pe două instituţii, COSR şi ministerul. Nu domnule, de sport se ocupă şi primăria şi consiliile judeţene şi Ministerul Educaţiei care are o componentă extrem de importantă, şi Ministerul Sănătăţii sau ar trebui să se ocupe mult mai bine.

R: – Să înţeleg că vedeţi un cumul de factori care ar duce la îmbunătăţirea sportului?

O. B.: – Sunt copii care fac foarte puţină mişcare. Unii au găsit soluţia să facă o zi dedicată sportului, şi în Franţa şi în Anglia. Noi am scos sportul de la bacalaureat. De ce l-am scos? Nu se ştie. În Marea Britanie, dacă nu iei examenul la rugby, poţi fi şi prinţul William că nu treci mai departe. Sunt lucruri pe care le putem rezolva şi vom fi obligaţi să ne aliniem la nişte sisteme europene pe care noi le privim cu reţinere şi încercăm de teama schimbării să păstrăm ceea ce credem noi că am avut bun, Daciada. Foarte bună Daciada, dar trebuie să o adaptăm la zilele noastre. Pentru că o zonă în care sportul era dezvoltat erau sindicatele. Nu mai sunt, iar dacă mai sunt nu mai au putere. Sportul universitar, la fel. În Statele Uite sportul se bazează pe sportul universitar. La noi au încercat acum câţiva ani să scoată sportul de la medicină, nu ştiu dacă au reuşit până la urmă. Păi eu văd medicina atât de legată de sport… Păi un chirurg care operează opt ore în primul rând fizic trebuie să fie foarte bine pregătit. Eu cred că oamenii care conduc sportul nu trebuie să se piardă în şapte direcţii, să se canalizeze pe două-trei, pe care le pot rezova pe teremn scurt, două-trei pe termen mediu şi mai multe pe termen lung. Auzisem la cineva să se dea 1 la sută din PIB pentru sport. E greu, dai 2 la sută la apărare, la educaţie nu va fi niciodată 6 la sută… Dar măcar să speri să ajungi acolo, să nu mai fie sportul la 0,000 nu ştiu câte zerouri din PIB. Eu zic că noi suntem mari sportivi din fotoliu, suntem mari antrenori de fotbal, mai buni, suntem mari critici, mari cunoscători. Am văzut că suntem mari cunoscători şi în gimanstică în ultimul timp. Dar din fotoliu.
R: – Domnule Bellu, dacă îmi permiteţi o opinie personală, eu cred că sportul românesc are în continuare nevoie de un antrenor care a obţinut performanţele dumneavoastră.

O. B.: – Au fost momente în care am decis că trebuie să hotărăsc viaţa mea. Şi când am hotărât devin antrenor antrenor a fost foarte greu, pentru că m-am dus în antrenorat unde merge echipa bine, fetele sunt bune, iar dacă merge prost, antrenorul trebuie schimbat. Mi-a dat Dumnezeu să am rezultate foarte bune din 1981 încoace. Astfel de hotărâri le iau foarte bine gândite. În momentul de faţă nici măcar nu mai am tentaţia să analizez sportul românesc, pentru că am tras semnale de alarmă, am încercat să-i sensibilizez pe cei care trebuiau să audă că gimnastica dădea semne de oboseală de prin 2000. Au fost rezultate fantastice, apoi au modificat regulamentul federaţiei internaţionale, cu 3 gimnaste în finală că să nu se mai întâmple ca atunci când România a avut trei gimnaste pe podium la Olimpiadă. Şi au zis să fie numai două în finală. Sau rezultatul de la Atena, fantastic, cu 4 medalii de aur din 6 posibile. Sunt rezultate pe care eu, cu toată sinceritatea, nu mă mai văd capabil să le fac. Trebuie să te mai uiţi şi în buletin, să ai şi capacitatea fizică. Eu vreau să se înţeleagă că gimnastica românească trebuie să iasă din această zonă mesianică, că o persoană face vrăji. Când eram în vârf, eram vrăjitori, eram nu ştiu cum, apoi ne dau puţin prin noroaie aşa, pentru ce greşeli am făcut. În fine, eu mi le-am asumat , dar alţii nu şi-au asumat nimic. Nu poţi să stai într-un om. Omul ăla poate să dispară într-o clipă. Americanii ce să facă, dacă a ieşit Marta Karolyi? Au găsit imediat soluţia prin Valeri Liukin. În situaţia în care americanii trec şi ei printr-un scandal, prin probleme legate de modul de antrenament. Dar au găsit soluţii. Se spunea «De ce nu aţi pregătit antrenori, să-i lăsaţi?». Dar cei care au lucrat cu noi în sală sunt şi acum antrenori. Meseria asta nu se face cu colocvii, se fură. Eu am învăţat de la antrenorul meu, am văzut cum vorbeşte cu sportivii, ce face, cum îi motivează. Sunt antrenori foarte puţini şi dezamăgiţi din punct de vedere financiar. Nu poţi să ţii la lot un antrenor cu 900 de lei, care pleacă de acasă, îşi lasă familia, îşi lasă tot. Eu am fost un nebun care a plecat de acasă de la Ploieşti şi am stat la Deva 25 de ani, dar eu nu zic că sunt un exemplu. Poate sunt un exemplu care nu trebuie urmat. M-a costat această perioadă de 25 de ani din toate punctele de vedere. Dar am zis că este pasiunea mea şi nu pot să fiu antrenor navetist la lotul de gimnastică. Stau aici şi fac ce pot. Eu zic că trebuie găsite soluţii. Uite, a venit Stan, care este tot român şi a făcut revoluţie în gimnastica din Marea Britanie. A ţinut nişte cursuri şi va veni de fiecare dată când îl chemăm. Hai să învăţăm de la unul care a performat într-un sistem care a obligat guvernul să deblocheze o sumă imensă din care fiecare şi-a luat, cu obiectivul clar ca Marea Britanie să fie la Jocurile Olimpice de la Londra, pe locul doi pe naţiuni. Şi au fost pe locul doi. Cu obiective mici, ai performanţe mici, cu obiective mari ai putea să le obţii şi să ai mari satisfacţii. Dar eu cred că nu trebuie să ne mai cantonăm pe existenţa, capacitatea, talentul, viziunea unei singure persoane. Fiecare antrenor trebuie să aibă ambiţia de a ajunge antrenor de lot, să performeze, să fie un autodidact. Pentru că acum intri pe internet şi găseşti sute de site-uri care îţi spun cum se învaţă un element precum dublu-înapoi. Ce aparate foloseşti, în câte etape, cum să înveţi, ce pregătire fizică trebuie să ai. Din punct de vedere al informaţiei este ca niciodată, ai imagini de peste tot, din antrenamente, din concursuri. De aia spun, sunt lucruri pe care le putem regla.

Octavian Bellu a candidat în 2014 la alegerile pentru preşedinţia COSR. El a obţinut atunci 33 de voturi, Elisabeta Lipă 21 de voturi, alegerile fiind câştigate de Alin Petrache, cu 143 de voturi şi cu sprijin politic, potrivit contracandidaţilor săi.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)