Asociatia Judeteana de Tir cu arcul, a ajuns la ora bilantului

0
Posted December 3, 2016 by Lucian Popa in Altele sporturi

Reunite într-o şedinţă de sfâtir cu arculrşit de an, cluburile de tir cu arcul din Bihor, grupate în Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul, au stabilit că prioritatea numărul unu în anul competiţional 2017 va fi dezvoltarea acestui sport olimpic în judeţul nostru. Mijloacele prin care va fi realizat acest obiectiv vor fi lărgirea bazei de selecţie, competiţiile şi acţiunile de promovare, precum şi pregătirea sportivilor.

Pentru creşterea performanţei sportive, cluburile şi-au asumat o mai bună pregătire a arcaşilor legitimaţi, cu toate că majoritatea au nevoie de o bază materială şi logistică de care nu dispun la ora actuală. “Se simte lipsa unei baze sportive unde să ne putem antrena, dacă nu una dedicată acestui sport olimpic. Vom încerca să găsim noi modalităţi de colaborare cu autorităţile publice locale şi judeţene, poate vom reuşi să avem o bază sportivă pentru tir cu arcul, iar cluburi ca CSM Oradea sau Crişul să înfiinţeze secţii de tir cu arcul. Dacă am avea un susţinător serios, Oradea ar fi, în scurt timp, în fruntea tirului cu arcul din România”, spune Mircea Stroe, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul.

La şedinţa de analiză cluburile au luat act de modificarea categoriilor în funcţie de cerinţele recente ale World Archery, precum şi de ultimele reglementări în materie de regulamente. “Trebuie să lărgim baza de selecţie, astfel încît la fiecare categorie să avem competitori”, a mai spus şi Marin Darna, reprezentantul C.S. Blueline Nojorid.

Anul acesta, cu sprijinul DJST, Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Oradea, Liceului Sanitar, Rivolto Cons, Liceului Sportiv, Universităţii Oradea şi Liceului de Arte Oradea, Oradea a obţinut multiple titluri de campion naţional şi medalii de aur, argint sau bronz. De asemenea, s-au derulat un Campionat Judeţean fair play şi cu rezultate foarte bune, precum şi un Campionat Naţional de copii şi juniori. În 2017, fiecare club va organiza cîte o competiţie în calendarul judeţean, iar Asociaţia Judeţeană pe ramura de sport va organiza finala campionatului. Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor este singura de acest fel din România care organizează un campionat judeţean.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)