CSM Targoviste, noua detinatoare a Supercupei Romaniei

0
Posted December 20, 2016 by Lucian Popa in Volei

voleiCSM Târgoviște a cucerit Supercupa României la volei feminin, marți, în Sala Constantin Jude din Timișoara, după ce a învins-o pe CS Volei Alba-Blaj cu scorul de 3-2 (25-20, 15-25, 25-20, 18-25, 15-6). CSM Târgoviște, deținătoarea Cupei României, a cucerit trofeul după mai bine de două ore de joc, în fața campioanei en titre, care a prins o zi mai puțin inspirată.

CSM Târgoviște s-a revanșat astfel și după ce a pierdut ultimele două finale ale campionatului în fața formației din Blaj. În drumul său către Cupa României, CSM Târgoviște o învinsese pe CSV Alba-Blaj, în semifinale, anul acesta, în aprilie, cu 3-2. În ultima etapă a turului acestei ediții de campionat, CSV Alba-Blaj s-a impus la Târgoviște cu 3-0, într-un prim duel între antrenorii sârbi Darko Zakoc și Dragan Nesic, anunţă Agerpres.

La Timișoara, CSV Alba-Blaj a început cu: Ana Antonijevic — Adina Salaoru (căpitan), Nadja Ninkovic, Ana Maria Berdilă, Tatiana Markevici, Nneka Onyejekwe — Marina Vujovic (libero). Au mai intrat Dubravka Djuric, Ana Grbac. La CSM Târgoviște joaca au evoluat: Diana Calotă — Alexandra Sobo, Ivana Djerisilo, Matea Ikic, Milagros Collar, Roxana Ivanof — Suzana Cebic (libero). Au mai evoluat Alexandra Trică, Ana Bianca Mitrănescu.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)