Oradenii irosesc sansa victoriei in ultimele secunde ale jocului

0
Posted February 19, 2017 by Lucian Popa in Handbal

handÎn cadrul etaei a XII-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, handbaliştii de la CSM Oradea au înregistrat un semieşec în debutul returului. Din păcate pentru ei în faţa unui adversar abordabil, CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, locul şapte, gruparea bihoreană a terminat la egalitate scor 34-34 (17-16). Dar trebuie precizat faptul că în ultimele secunde ale partidei, gazdele au avut şansa victoriei, Elvis Acsinia (foto) irosind o lovitură de la 7 metri.
Jocul a început mai bine pentru gorjeni, care au condus cu 3-0 şi cu 5-3, dar au fost egalaţi la 6. S-a mers apoi cap la cap până la finalul primei reprize, când CSM Oradea a avut avantaj de un singur gol, 17-16.
Şi primele 15 minute din repriza a doua au fost foarte echilibrate, cu echipele mergând cap la cap. Din minutul 45 totuşi, elevii antrenorului Sebastian Tudor au reuşit să se desprindă. Astfel, au condus cu 25-23, 27-14 şi chiar cu 30-26, în minutul 53.
CSM Oradea: Dragoş Nedelcu şi George Duma – portari; Vlad Păunescu, Radu Răzvan Radu, Adrian Mihăilescu 3 goluri, Alexandru Pop 5, Răzvan Niţu 2, Elvis Acsinia 5 (1 din 7 m), Petru Stroe 7, Georgel Haiduc 4, Raul Chiş 1, Cosmin Liberţ 7, Eduard Szilagyi şi Christopher Iozu. Antrenor: Sebastian Tudor
CSU Constantin Brâncuşi: Boban Vuiţa şi Raul Fîntînă – portari; Bogdan Ivăşchescu 4 goluri, Mihai Cosolan, Cătălin Popescu 4 (4), Gabriel Ungureanu 3, Vlad Mladin 4, Raul Heimbach 4, Sabin Constantina 8, Denis Ţiu, Mihai Dumitrescu 3, Alexandru Lăcătuşu şi Ovidiu Zamfira 4. Antrenori: Adrian Gorun şi Bogdan Chepea.
Foto: Roby Boroş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)