Kadar Kalman: “Astazi au fost cu sase goluri mai buni”

0
Posted March 23, 2017 by Lucian Popa in Polo

kadarImediat după finalul jocului CSM Digi Oradea – Ferencvaros Budapesta 6-12, în manşa tur a finalei Len Cup la polo pe apă masculin, au existat unele declaraţii.

“Cred că nimeni nu se aştepta la un scor atât de mare, dar realitatea este că astăzi au fost cu şase goluri mai buni decât noi. Au fost multe goluri pe care nu ar fi trebuit să le primim, deşi ştiam că sunt periculoşi în asemenea situaţii şi am luat măsuri de precauţie, dar asta înseamnă valoarea individuală a unui campion olimpic sau unui campion mondial de la echipa adversă, care a fost mult mult mai bună decât jocul nostru. Cred că individualităţile echipei adverse au afăcut diferenţa şi, până la urmă, este o echipă maghiară, care, atunci când are un avantaj, ştie să-şi păsteze avantajul”, a declarat, după partidă, antrenorul echipei orădene, Kadar Kalman (foto).
“Din păcate este un rezultat care nu ne dă mari speranţe pentru retur, însă trebuie să mergem la Budapesta să spălăm ruşinea şi să încercăm să câştigăm. Chiar dacă nu vom reuşi să câştigăm la şapte goluri diferenţă, măcar să ne ridicăm la nivelul acestei finale, pentru că nu degeaba am ajuns aici, am muncit şi e păcat să încheiem ruşinos această aventură europeană”, a declarat după partidă şi căpitanul echipei CSM Digi, Tiberiu Negrean.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)