Categories Fotbal

CS Diosig ajunge într-o fază avansată a Cupei României

Faza regională a ediției 2023-2024 a Cupei României s-a încheiat sâmbătă seară, 22 iulie 2023, odată cu disputarea celor șapte finale ale acestui tur al competiției. Învingătoarele sunt CSM Vaslui, CS Diosig-Bihardioszeg, FC Avrig, CS Gloria al Oraşului Geoagiu, SCM Râmnicu Vâlcea, Viitorul Ileana și CS Axiopolis Cernavodă.

În Faza regională, aflată la al doilea sezon de când Cupa României are un nou format, au participat câștigătoarele Cupei României din fiecare județ, respectiv București (42 de echipe), care au fost repartizate de FRF în șapte regiuni, fiecare având câte două grupe a câte trei formații fiecare. Câștigătoarele grupelor, determinate după trei etape în care fiecare echipă a evoluat în câte două partide, au jucat sâmbătă în finale, iar învingătoarele s-au calificat în turul următor (Turul 1) al Cupei.
Jocurile din Turul 1 sunt programate pentru data de 2 august 2023, în competiție urmând să intre și o parte dintre echipele care în sezonul trecut au evoluat în Liga 3.

Rezultatele finalelor Fazei regionale a Cupei României:
AS U.S.V. Iaşi (Iași) – CSM Vaslui (Vaslui) 1-2
CS Diosig-Bihardioszeg (Bihor) – Ştiinţa Beltiug (Satu Mare) 2-1, după prelungiri, 1-1 după 90 de minute
FC Avrig (Sibiu) – AFC ASA Târgu Mureş (Mureș) 4-1
CS Gloria al Oraşului Geoagiu (Hunedoara) – Viitorul Arad (Arad) 3-0
SCM Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) – Avântul Pieleşti (Dolj) 2-0
CSM Feteşti (Ialomița) – Viitorul Ileana (Călărași) 1-3
CS Axiopolis Cernavodă (Constanța) – ACS Hamangia Baia (Tulcea) 3-2
Dintre echipele participante în acest an în finalele Fazei regionale, doar CS Axiopolis Cernavodă s-a aflat la a doua astfel de experiență. În sezonul trecut s-a calificat în finala cu Unirea Braniștea (Galați), unde s-a impus cu 2-1 și, astfel, a urcat în Turul 1 al Cupei României. Ulterior, trupa condusă de Petre Grigoraș s-a calificat până în play-off-ul competiției, unde a fost eliminată după prelungiri de divizionara secundă Minaur Baia Mare.

 

About Author