Intrecerea de la Wimbledon in Romania pe Eurosport

0
Posted June 22, 2017 by Lucian Popa in Tenis

Mutua Madrid Open - Day ThreePe lângă transmisiunile turneului pe Eurosport 1 şi Eurosport 2, fanii din România vor putea viziona fiecare meci, de pe fiecare teren de joc, şi pe Eurosport Player.

Asta înseamnă că fanii vor avea acces la aproximativ 250 de ore de transmisiuni în direct pe Eurosport, la televizor sau pe orice dispozitiv mobil. În plus, Eurosport transmite în direct de laRoehampton şi turneul de calificare pentru The Championships, în toate cele 34 de teritorii, pe parcursul săptămânii ce precede startul meciurilor de pe tabloul principal (începând de luni, 26 iunie).

Ambasadorul Eurosport, câştigător a şapte turnee de Mare Şlem, Mats Wilander, va fi în prim-planul transmisiunilor din districtul SW19, urmând să intervieveze marii învingători, dar şi marii perdanţi de la Wimbledon, şi să analizeze cele mai interesante partide în magazinul Mats’ Day (Zi de Mats).

Într-un an deja încununat de performanţe ale tenisului, Eurosport anunţa în luna ianuarie că finala Open-ului Australian, dintre Roger Federer şi Rafael Nadal, a fost urmărită pe canalele sale de 20,7 milioane de telespectatori, devenind cel mai vizionat meci de tenis din toate timpurile şi al doilea cel mai vizionat eveniment sportiv din istoria Eurosport. Deasemenea, săptămâna trecută, Eurosport a anunţat o creştere cu 18% a audienţei medii a turneului de la Roland Garros, în comparaţie cu aceeaşi competiţie în urmă cu 12 luni.

Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: „Strategia noastră este să asigurăm conţinut premium şi să-l facem disponibil fanilor prin intermediul tuturor dispozitivelor. În baza acordului extins cu All-England LawnTennis Club, avem toate turneele de Mare Şlem disponibile pe platformele noastre în nu mai puţin de 34 de ţări din Europa.

Astfel Eurosport devine destinaţia favorită a fanilor care doresc să vadă cei mai buni jucători de tenis ai lumii arătându-şi valoarea la cel mai înalt nivel de competiţie.

” Eurosport prezintă The Championships – Wimbledon: – în direct şi în exclusivitate în Azerbaijan, Belgia, Bulgaria, Finlanda, Georgia, Islanda, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Norvegia, Olanda, România, Rusia, Suedia, Tajikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan; – în exclusivitate cu excepţia meciurilor jucătorilor locali în Estonia, Letonia şi Lituania; – ne-exclusiv în Albania, Armenia, Bielorusia, Bosnia-Herzegovina, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Marea Britanie (Finalele şi Rezumatele)

 


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)