Lewis Hamilton ar putea renunta la Formula 1

0
Posted June 22, 2017 by Lucian Popa in Altele sporturi

hamilPilotul britanic Lewis Hamilton (foto), 32 de ani, triplu campion al lumii la Formula 1, nu exclude posibilitatea retragerii din activitate la finalul actualului sezon, in care spera sa-si treaca in palmares a patra coroana mondiala.

„Destinul meu este in mainile mele. As putea decide sa ma retrag la finalul acestui an„, a afirmat pilotul echipei Mercedes in cadrul unui interviu acordat revistei „Auto”, publicatia oficiala a Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), citat de AGERPRES.

„Ar insemna, oare, ca mostenirea pe care o voi lasa in Formula 1 ar fi mai mica decat in cazul in care m-as opri peste cinci ani? Cine poate sti asta?„, a adaugat britanicul.

Aceasta declaratie va avea mai mult ca sigur efectul unei „bombe” in Formula 1, similara cu cea generata anul trecut de retragerea germanului Nico Rosberg, la scurt timp dupa ce acesta castigase primul sau titlu mondial, alaturi de echipa Mercedes.

„Nu imi place sa fac planuri, pentru nu stiu ce ma asteapta dupa colt. Nu stiu ceea ce voi face pe viitor”, a adaugat pilotul echipei Mercedes.

Britanicul a adaugat ca „intelege” intr-o anumita masura decizia lui Rosberg de a parasi Formula 1, prin dorinta acestuia „de a face ceva diferit„, dupa cum a explicat el.

O plecare din „Marele Circ” la sfarsitul lui 2017 pare, insa, putin probabila pentru Lewis Hamilton, in conditiile in care acestuia nu si-a pierdut placerea fata de cea mai importanta competitie automobilistica din lume.

„Sincer, nu stiu cat timp voi mai ramane in Formula 1, insa sunt mereu competitiv, am in continuare ‘foame’ de succes si sunt tot timpul in cea mai buna forma„, a mai spus triplul campion mondial.

Lewis Hamilton, care a castigat luna aceasta Marele Premiu al Canadei de la Montreal, ocupa locul secund in clasamentul general al pilotilor, dupa germanul Sebastian Vettel (Ferrari), de care il despart doar 12 puncte.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)