Obiectiv mult prea indraznet pentru o nationala in reconstructie

0
Posted June 29, 2017 by Lucian Popa in Handbal

handPreședintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a opinat după ce naționala feminină a României și-a aflat adversarele din grupa de la CM 2017 din Germania, că o clasare pe locurile 1-6 este un obiectiv optimist, dar realizabil.
Alexandru Dedu a afirmat că sorții, care au plasat România în grupă cu Franța, Spania, Slovenia, Paraguay și Angola, nu au fost vitregi, dar nici prea darnici.

”Uitându-mă pe toate grupele, eu cred că polii de putere sunt împărțiți. Nu avem o grupă dramatică, dar nu este sub nicio formă o grupă ușoară, pentru că Franța a devenit o putere, Spania este o putere, cu Angola avem o experiență nefericită la Olimpiadă. Poate Paraguay este un outsider, dar este o grupă din care noi trebuie să ieșim pe un loc cât mai bun, în speranța unei încrucișări avantajoase în faza următoare. Nu sunt nici bucuros, nici supărat legat de tragerea la sorți”, a declarat Alexandru Dedu după ce Adunarea Generală ordinară a FRH a fost amânată pentru lipsă de cvorum pentru 29 iulie.

Fostul pivot susține că în condițiile în care România trece printr-un proces de întinerire, o clasare pe locurile 1-6 este un obiectiv optimist, dar realizabil totuși.

”Oficial, obiectivul va fi cel pe care FRH și-l pune tot timpul, legat de contractul pe care noi îl avem cu MTS, adică clasarea echipelor naționale la turneele finale pe locurile 1-6. Eu cred că un loc 1-6 este un obiectiv optimist ținând cont de transformările care au loc acum în echipă, dar realizabil. În lumea handbalului, tot timpul se spune că maturitatea sportivă se atinge undeva la 27-28 ani, fiindcă acel moment este îmbinarea vârfului potențialului fizic cu experiența dobândită. Iar noi dacă ne uităm pe media de vârstă a echipei actuale, în jur de 23 ani, în mod normal în 3-4 ani am putea spune, în teorie, că vom avea o echipă foarte competitivă. Pe reconstrucție de echipă am luat totuși un loc cinci la un campionat european, mai mult decât meritoriu. Publicul vrea tot timpul medalia de aur. Medalia de aur se muncește și este o ecuație cu foarte multe necunoscute. Dacă ne uităm pe istoria contemporană a lotului feminin, vedem că am luat o medalie la 5 ani, așa că practic dacă am luat în 2015 ar trebuie să mai luăm undeva în 2020, dacă se respectă ciclicitatea. Ideea este cum putem să facem să avem o echipă națională solidă care să se poată bate la medalie an de an. Ori aici apare un proces de muncă, de strategie, de resurse de lungă durată, nu se poate face bătând din palme”, a declarat Dedu.

Președintele FRH a adăugat că în privința băieților, care au ratat calificarea la CE 2018, s-au tras primele concluzii și se vor face o serie de modificări la acest eșalon: ”Am primit niște concluzii și mai mult de atât am primit și o direcție pe care o vom studia. Trebuie să facem niște modificări clare la tot ceea ce înseamnă sector masculin, Va fi o implicare a antrenorului echipei naționale până la nivelul cel mai de jos al juniorilor. A început deja acest proces, ne gândim foarte mult cum vom aborda următoarea campanie de calificări la nivel de seniori, sunt multe proiecte în derulare care se vor vedea pe parcurs”.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)