Real Madrid, pentru al doilea an consecutiv Regina Europei!!!

0
Posted June 3, 2017 by Lucian Popa in Fotbal

ronaldoÎn cursul serii de sâmbătă 3 iunie, la Cardiff a avut loc finala Ligii Campionilor la fotbal. S-au întâlnit două dintre cele mai în formă echipe ale sezonului şi anume, Juventus Torino fără să fi cunocut înfrângerea şi Real Madrid, noua campoană a Spaniei. Elevii lui Zinedine Zidane au început bine jocul reuşind deschiderea scorului prin Cristiano Ronaldo. Era minutul 20. După doar şapte minute, Juve a reuşit să egaleze, Mandzukic a avut o execuţie de generic. În partea a doua, Realul a fost mult mai periculoasă, iar golurile au venit tot în poarta lui Buffon. Casemiro a înscris cu un şut deviat, minutul 61, pentru ca la doar trei minute distanţă, C. Ronaldo (foto în acţiune) să reuşescă dubla, după o demarcare în careul advers. Abia intrat în teren, Asensio îşi trece şi el numepe pe lista marcatorilor, aşadar scor final 4-1 pentru Real.

A fost prima finală din istoria Champions League în care s-a jucat pe un stadion cu acoperişul tractat, Cardiff Arena arătând ca şi o imensă sală. Real Madrid este prima echipă din istorie care îşi apără trofeul câştigat în urmă cu un an, şi una dintre puţinele formaţii care câştigă atât titlul naţional cât şi Liga Campionilor în acelaşi an.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)