Atletismul romanesc are viitor in probele de alergare montana

0
Posted July 30, 2017 by Lucian Popa in Atletism

alergareDin partea delegaţiei României de la Campionatele Mondiale de Alergare Montană de la Premana, din Italia, au sosit veşti uluitoare.

FRA informează că echipa de junioare a României, alcătuită din Hecico Alesia, Doroftei Gabriela, Bordeianu Irina şi Zudor Iulia (foto) a câştigat aurul mondial în faţa puternicelor echipe ale Statelor Unite (argint) şi Italiei (bronz) şi în faţa echipei Marii Britanii (locul 4). Echipa de juniori a României, alcătuită din Rusu Dorin, Bularda Gabriel, Garcea Adrian şi Herman Peter, o obţinut argintul în cursa pe echipe, primul loc fiind ocupat de Uganda, iar cel de-al treilea de echipa Italiei.

În întrecerile individuale, Hecico Alesia şi Doroftei Gabriela, Bordeianu Irina şi Zudor Iulia au obţinut locurile 4, 5, 15 şi 18, iar Rusu Dorin, Bularda Gabriel, Garcea Adrian şi Herman Peter s-au clasat pe locurile 4, 8, 10 şi 17.

Această performanţă, alături de cele anterioare de la Campionatele Europene de Alergare Montană, fac din echipele României cele mai bune echipe de europene de juniori ale momentului la alergare montană.

Eforturile sportivilor noştri au fost coordonate de antrenorii Prăsneac Cristian, Hecico Ana,  Ţîmpău Erzilia Elena, Olteanu Iulia, Bura Ion, Herman Vasile şi de dommnul Casandra Silviu, antrenor federal – selecţioner.

Alergarea montană devine o ramură din ce în ce mai puternică a atletismului, iar Federaţia Română de Atletism îşi declară întregul sprijin pentru dezvoltarea competiţiilor interne de acest tip şi pentru atragerea tinerilor către alergarea montană.

La cea de-a 33-a ediţie a WMRA World Mountain Running Championship 2017 au participat 35 de națiuni, cu cei mai puternici 320 alergători montani de pe toate continentele. Campionatul s-a desfăşurat la Premana, în Italia, în data de 30 iulie.

Vă reamintim că la recent încheiata ediţie a Campionatului European de Alergare Montană în 8 iulie, la Kamnik (Slovacia), România a cucerit trei medalii: de aur, de argint şi de bronz. Aurul a fost câştigat de juniorul Gabriel Bularda, argintul de echipa de junioare a României formată din Doroftei Gabriela Andrea, Hecico Alexia, Bordeanu Irina Alice şi Zudor Iulia Melinda, iar bronzul a fost cucerit de junioara Doroftei Gabriela Andrea. Echipa de juniori a băieţilor, formată din Bularda Gabriel, Hermann Peter Daniel, Tocilă Cătălin Florin şi Turciu Marius Sorin s-a clasat pe locul 4, în urma echipelor Italiei, Turciei şi Franţei.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)