Lewis Hamilton a devenit Campion Mondial in Formula 1 la finele cursei din Mexic

0
Posted October 30, 2017 by Lucian Popa in Altele sporturi

hamiltonPilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a devenit campion mondial de Formula 1 pentru al patra oară în cariera sa, duminică, după ce a terminat pe locul 9 în Marele Premiu al Mexicului, în timp ce rivalul său, germanul Sebastian Vettel (Ferrari), s-a clasat pe locul 4 în cursa câștigată de olandezul Max Verstappen (Red Bull).
Lewis Hamilton (foto), 32 de ani, s-a alăturat, în privința palmaresului, germanului Sebastian Vettel și francezului Alain Prost, fiind devansat doar de Michael Schumacher, care a cucerit 7 titluri și de argentinianul Juan Manuel Fangio (5 titluri).

”Mi se pare ireal”, a spus Hamilton, ținând pe umeri drapelul Marii Britanii. ”Mulțumesc echipei mele care a fost incredibilă în ultimii cinci ani, sunt mândru că fac parte din aceasta. Nu știu ce s-a întâmplat la început, dar nu am renunțat”, a afirmat campionul mondial, referindu-se la acroșajul în care a fost implicat chiar la începutul cursei alături de Vettel.

Ajuns în Mexic cu 66 puncte avans, liderul clasamentului mondial nu avea nevoie decât de un loc 5 în cazul unei victorii al lui Vettel, însă germanul și-a complicat situația, lovindu-l pe Max Verstappen, în final câștigător, apoi pe Hamilton în primele două viraje.

Primul a trecut linia de sosire olandezul Max Verstappen (Red Bull — TAG Heuer), cu un timp de 1 h 36 min 26 dec 550/1000, urmat de finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes), la o distanță de 19 sec 678/1000 și de Kimi Raikkonen (Ferrari) la 54 sec 007/1000. Sebastian Vettel (Ferrari) a fost al patrulea, 01 min 10 sec 078/1000, britanicul Hamilton sosind pe locul 9.

Clasamentul final la MP al Mexicului a fost:
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull — TAG Heuer) 1h 36 min 26 sec 550/1000
2. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) la 19 sec 678/1000
3. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 54 sec 007/1000
4. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la 01 min 10 sec 078/1000
5. Esteban Ocon (Franța/Force India — Mercedes) la 1 tur
6. Lance Stroll (Canada/Williams-Mercedes) la 1 tur
7. Sergio Perez (Mexic/Force India — Mercedes) la 1 tur
8. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas — Ferrari) la 1 tur
9. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) la 1 tur
10. Fernando Alonso (Spania/McLaren) la 1 tur
11. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) la 1 tur
12. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren) la 1 tur
13. Pierre Gasly (Franța/Toro Rosso — Renault) la 1 tur
14. Pascal Wehrlein (Germania/Sauber — Ferrari) la 2 tururi
15. Romain Grosjean (Franța/Haas — Ferrari) la 2 tururi
Au abandonat Carlos Sainz Jr (Spania/Renault), Marcus Ericsson (Suedia/Sauber — Ferrari), Brendon Hartley (Noua Zeelandă/Toro Rosso — Renault), Nico Huelkenberg (Germania/Renault) și Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull — TAG Heuer).

Vettel a scos cel mai bun timp în turul nr. 68, 1 min 18 sec 785/1000.

Clasamentul piloților este:
1. Lewis Hamilton ( Marea Britanie/Mercedes) 333 puncte
2. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 277
3. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 262
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 192
5. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 178
6. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 148
7. Sergio Perez (Mexic/Force India) 92
8. Esteban Ocon (Franța/Force India) 83
9. Carlos Sainz Jr (Spania/Renault) 54
10. Lance Stroll (Canada/Williams) 40
11. Felipe Massa (Brazilia/Williams) 36
12. Nico Huelkenberg (Germania/Renault) 34
13. Romain Grosjean (Franța/Haas) 28
14. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas) 19
15. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren) 13
16. Fernando Alonso (Spania/McLaren) 11
17. Jolyon Palmer (Marea Britanie/Renault) 8
18. Pascal Wehrlein (Germania/Sauber) 5
19. Daniil Kviat (Rusia/Toro Rosso) 5

La constructori clasamentul este următorul:
1. Mercedes 595 puncte
2. Ferrari 455
3. Red Bull — TAG Heuer 340
4. Force India — Mercedes 175
5. Williams-Mercedes 76
6. Toro Rosso — Renault 53
7. Renault 48
8. Haas — Ferrari 47
9. McLaren 24
10. Sauber — Ferrari 5

Marele Premiu al Mexicului a fost antepenultima cursă din actualul sezon de Formula 1, ultimele două întreceri fiind Sao Paolo (Brazilia — 12 noiembrie) și Abu Dhabi (26 noiembrie).


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)