Simona Halep: “Darren ma ajuta intotdeauna cand este cu mine”

0
Posted October 30, 2017 by Lucian Popa in Tenis

halepJucatoarea de tenis Simona Halep a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coanda, la intoarcerea de la Turneul Campioanelor, ca merita sa fie la finalul acestui an pe primul loc in clasamentul WTA deoarece a avut evolutii constante, iar in ultimii patru ani a fost mereu in top 5.

Intrebata ce parere are despre faptul ca jucatorul elvetian Roger Federer a declarat ca merita sa fie pe primul loc chiar daca nu a castigat niciun turneu de Grand Slam, Simona Halep (foto) a raspuns: “Am citit si eu, chiar ii multumesc pentru aceste cuvinte, imi dau incredere. Cred ca merit sa fiu acolo (n.r. locul 1 in clasamentul WTA), pentru ca am fost destul de constanta anul acesta, iar in ultimii patru ani am fost in top 5, ceea ce inseamna foarte mult pentru mine. M-a felicitat si Kuznetova si mai multe fete, dar nu vreau sa dau nume. Simt ca se bucura pentru mine si asta e cel mai important lucru. A fost un moment deosebit cand am primit trofeul (n.r. trofeul de lider mondial in clasamentul WTA la finalul sezonului 2017) pe care nu o sa-l uit niciodata. Am trait clipe frumoase, sper sa nu fie numai acestea. Sper sa am clipe si mai frumoase pe viitor”.

Halep a mentionat jucatoarea daneza Caroline Wozniacki a meritat sa castige Turneul Campioanelor de la Singapore. “A fost un turneu greu, terenul a fost un pic moale si nu m-a avantajat. Wozniacki a jucat cel mai bine dintre toate si a meritat sa castige (n.r. Turneul Campioanelor). Eu am inceput bine turneul, insa dupa aceea am intalnit jucatoare care nu gresesc si a fost un pic mai greu”, a spus ea.

Intrebata daca Andrei Pavel ar fi ajutat-o mai mult in turneul de la Singapore, Halep a raspuns: “E o intrebare dificila, nu stiu cum sa raspund. Andrei o sa faca parte din echipa mea cred, o sa am o discutie cu el. Echipa mea ce tine de Darren (n.r. antrenorul Darren Cahill) nu se schimba nimic. Darren ma ajuta intotdeauna cand e alaturi de mine”.

Numarul 1 mondial sustine ca urmatorul obiectiv al sau este castigarea unui turneu de Grand Slam. “Imi doresc asta, acest obiectiv il am in fiecare an. Imi doresc sa castig un Grand Slam, insa va trebui sa muncesc mai mult ca sa mentin pe pozitiile de sus. La toate capitolele trebuie sa mai progresez. O sa lucrez in continuare si la serviciu ca sa fiu si mai puternica. Urmeaza acum o perioada de vacanta si de odihna, pentru ca a fost un an greu”, a adaugat ea.

Romanca Simona Halep se afla pentru a patra saptamana la rand pe primul loc in clasamentul mondial al jucatoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicitatii luni. Jucatoarea romana a primit, duminica, la Singapore, trofeul de lider mondial in clasamentul WTA la finalul sezonului 2017, prezentat de Dubai Duty Free.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)