CS Shogunul Oradea si-a premiat valorile intr-un cadru festiv

0
Posted November 23, 2017 by Lucian Popa in Altele sporturi

karateÎn compania a peste 120 de sportivi şi peste 300 de părinți, oficiali, susținători, sponsori, s-a făcut o mică sinteză a anului 2017, acesta fiind un an deosebit pentru sportivi karate-ka de la Palatul Copiilor – Şhogunul care au obţinut rezultate bune la competiţiile interne şi internaţionale la care au participat.
Echipa a încheiat anul 2017 cu rezultate foarte bune, aceasta se află sub tutela Ministerului Educaţiei Naționale (MEN) în colaborare cu cluburile din Federaţiile Române de Karate și Arte Marțiale.
Karate-ka clubului au participat la multiple acţiuni şi manifestări sportive Naţionale şi Internaţionale pe anul 2017!

De menţionat ar fi cursurile de perfecționare și schimb de experiență Padova-Roma / Italia, Paris / Franța, Graz -Viena /Austria, concursuri în Kosice / Slovacia, Budapesta / Ungaria, Belgrad / Serbia, Virovitica / Croația, Cernăuți-Liov / Ucraina, Bucureşti, Măgurele din Județul Ilfov, Brașov, Cluj-Napoca, Reșița,Timişoara, Arad, Chişineu Criş, Salonta, Șimleul Silvaniei, Oradea. Tabara de pregătire în Costinești-Mamaia,
Bilanţul echipei este: concursurile naţionale şi internaţionale sau obţinut un total de 725 medalii din care 363 de aur, 227 de argint si 125 de bronz de menţionat este faptul că la:
La Campionatele Naţionale Şcolare de Karate ale Ministerului Educaţiei Naționale şi Campionatul Național de Karate-Do și Discipline Asociate-WUKO&AD: sau obţinut un cumul total de 97 de medalii, din care 38 de aur, 32 de argint și 17 de bronz, la probele de individual și echipe la toate categoriile de vârstă.
Pe această cale comisia de organizare dorește să mulțumească presei si mass mediei locale, susținătorilor și sponsorilor pentru aportul lor în buna desfășurare a Calendarului competițional 2017:

Instituția Prefectului – judeţul Bihor, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor, Consiliul Județean Bihor, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDIP) Bihor, Primariei Municipiului Oradea, Centrului Comercial Oradea Shopping City ca sponsor principal, Ministerului Educaţiei Naționale (MEN) prin Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, Clubul Sportiv Shogunul Oradea. Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu” Oradea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, Poliția Locală Oradea și nu ultima dată tuturor părinților care s-au implicat în buna desfășurare a Calendarului competițional 2017.
Sportivul anului 2017 la Karate Shotokan
de la Palatul Copiilor – Shogunul Oradea este:
Dusciuc Dragos Cosmin cu / 320 puncte
Grupa-1- CLASAMENT ( PRINCIPAL ) SECŢIUNEA- ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ, TOP 10 – 2017/ Cadeţi 14-15 ani / Juniori 16-17 ani / Tineret ( U 21 ) 18-20 ani
-I- GERGELY LAJOS-TAMÁS / 315 puncte
-II- PAPP CRISTIAN-IOAN / 188,5 puncte
-III- IOSIPESCU BOGDAN / 184 puncte
-IV-PAUL SORIN / 180 puncte
-V- MATEI OVIDIU / 123 puncte
-VI- BOCȘA MARIUS / 106 puncte
-VII- MANEA ALEX / 98 puncte
-VII- ROMOCEA DIANA NICOLETA / 92 puncte
-IX- HOCOPAN NICOLAE-CLAUDIU / 81 puncte
-X- SANDU RAZVAN –OCTAVIAN / 15 puncte

Grupa-2- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Cadeţi 14-15 ani / SECŢIUNEA-PERFORMANȚĂ, TOP 10 – 2017
-I- ȘUTEU ANDREI-LUCA / 194 puncte
-II-TOTOREAN SOFIA-VANESA / 27 puncte PALAT
-III- LIPAI MIRUNA-SARA / 26 puncte PALAT
-IV- BREB GABRIEL / 25 puncte PALAT
-V- TORMA RICHARD / 23 puncte
-VI- DUDAS PETER / 20 puncte
-VII- ROMAN CONSTANTIN / 18 puncte
-VIII- MARCEL CRISTIAN / 17 puncte
-XI- OPREA NOAH / 15 puncte
-X- PUSTA RADU / 12 puncte

Grupa-3- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Minicadeţi 12-13 ani / SECŢIUNEA-CONSACRAȚI, TOP 10 – 2017
-I- TIMOFTE ANDREI-IOAN / 153 puncte
-II- TĂTAR DUMITRU / 24 puncte
-III- ALEXANDRU SORIN /26 puncte
-IV- ADRIAN CĂTĂLIN / 23 puncte
-V- TĂTAR ANDREI / 18 puncte
-VI- IACOB PAUL / 17 puncte
-VII- BORZA DAVID / 16 puncte
-VIII- IOVAN MIHAI / 15 puncte
-XI- POPESCU LUCIAN / 14 puncte
-X- POP RARES / 10 puncte

Grupa-4- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Minicadeţi 12-13 ani / SECŢIUNEA-AVANSAȚI, TOP 10 – 2017
-I- POP DARIUS-FLORIN-LUCA / 25 puncte
-II- CONSTANTINESCU RĂZVAN ANDREI / 22 puncte
-III- REPEDE BOGDAN / 21 puncte
-IV- MATEI GABRIEL / 20 puncte
-V- NEMETI ARTHUR / 19 puncte
-VI- IONESCU REMUS / 16 puncte
-VII- SALYI TAMAS / 17 puncte
-VIII- MARC SEBASTAIN/ 16,5 puncte
-IX- REPEDE STEFAN / 11 puncte
-X- SZABO MIHAI / 10 puncte
Grupa -5- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-4, grupa de vârstă: (10-11 ani) SECŢIUNEA- ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ, TOP 10 – 2017/.
-I- LALESCU LUCA MIHAI / 155 puncte
-II- TODORUȚ BIANCA / 91 puncte
-III- FILIMON ANNEMARIE- ISABEL / 87 puncte
-IV- TRIPA IULIA / 82 puncte
-V- GHIB FABIANA-ALEXIA-GEORGIANA / 16 puncte
-VI- VUSCAN DOMINIC / 15,5 puncte
-VII- MAZILU CIPRIAN / 14 puncte
-VIII- LAURENTIU FLORIN / 12,5 puncte
-IX- IUHAS CRISTIAN / 11 puncte
-X- MATEI RUS / 10 puncte

Grupa -6- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-4, grupa de vârstă: (10-11 ani) SECŢIUNEA- PERFORMANȚĂ, TOP 10 – 2017/.
-I- PAUL OCTAVIAN-GEORGE / 79,5 puncte
-II- KELA ANDREEA-CRISTINA / 68 puncte
-III- LOBONȚ DAVID-GABRIEL / 19 puncte
-V- ORBAI TONY-ALEX / 16 puncte
-VI- DUMITRU CĂTĂLIN / 15 puncte
-VII- ROTARIU RADU-LUCA / 14,5 puncte
-VIII- NIȚĂ VIOREL / 14 puncte
-IX- RAZMANYI CSABA / 12 puncte
-X- LEMNARU ALBERT / 10 puncte

Grupa -7- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-4, grupa de vârstă: (10-11 ani) SECŢIUNEA-CONSACRAȚI, TOP 10 – 2017.
-I- MOLDOVAN RĂZVAN / 29 puncte
-II- FILIP ANDREI-DAVID-IOAN / 25 puncte
-III- ROMOCEA ADRIAN-FLORIN / 24 puncte FILIP ANDREI-DAVID-IOAN
-IV- ROMOCEA MATEI-GHEORGHE / 21 puncte
-V- MARIA MATEI / 19 puncte
-VI- ASZTALOS CRISTINA-DENISA / 18 puncte
-VII- STANCIU COSMIN / 15,5 puncte
-VIII- BARBU CRISTIAN / 14 puncte
-IX- FILIP DACIAN / 12,5 puncte
-X- SARBU MIHAI / 11 puncte
Grupa -8- CLASAMENT ( SECUNDAR ) CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-3-2-1, grupa de vârstă: (6-9 ani) / SECŢIUNEA-CONSACRAȚI, TOP 10 / 2017
-I- SZABO SARA-KRISZTINA / 38 puncte
-II- IRHAZI INGRID-ANDREEA / 29 puncte
-III- IEPURE IRIS-MARIA / 25 puncte
-IV- NEGRU NARCIS-FLORIN / 20 puncte
-V- ARDELEAN VLAD-FLORIN / 18 puncte
-VI- BOTAN VLAD / 16 puncte
-VII- CORB CASIAN / 15 puncte
-VIII-PASCA RAUL / 14 puncte
-XI- MADAR DAVID/ 11 puncte
-X- IONESCU STEFAN / 10 puncte
Grupa -9- CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-3-2-1, grupa de vârstă: (6-9 ani) / SECŢIUNEA-AVANSAȚI, TOP 10 – 2017
-I- RUSANDA PAUL-DAVID / 78 puncte
-II- SZUCS ANDREI SEBASTIAN VASILE / 16,5 puncte
-III- BANCIU ARES-DRAGOS / 15,5 puncte
-IV- ROMAN DARIUS / 15 puncte
-V- SZABO MARC STEFAN/ 12,5 puncte
-VI- KISS JURGE ANNAMARIA LAURA / 12 puncte
-VII- BORA YANNIS / 11,5 puncte
-VIII- OSVATH DANIEL-FLORIN / 11 puncte
-IX- COTUNA ELENA BIANCA / 10,5 puncte
-X- SONEA ALEXANDRU-NICOLAE / 10 puncte
Grupa -10- CLASAMENT ( SECUNDAR ) CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-3-2-1, grupa de vârstă: (6-9 ani) / SECŢIUNEA- SPERANȚE, TOP 10 – 2017
-I- LENCAR DENIS-FLORIN / 74,5 puncte
-II- LIPAI STEFANIA MARIA / 18 puncte
-III- FLOREA DRAGOS-GABRIEL / 17 puncte
-IV- MURESAN OLIVER-MIHAI / 16 puncte
-V- SANDU OANA-LUCIA / 15 puncte
-VI- FĂRCAȘ MARIA-AURELIA / 14 puncte
-VII- PETRUS CASIAN PATRICK / 12 puncte
-VIII- MEHES DRAGOS-ANTON / 11 puncte
-IX- IOVAN IANIS / 10,5 puncte
-X- LAKATOS BIANCA AMINA / 10 puncte
Grupa -11- CLASAMENT ( SECUNDAR ) CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-3-2-1, grupa de vârstă: (6-9 ani) / SECŢIUNEA- ASPIRANȚI, TOP 10 – 2017
-I- DONEA DENIS-CLAUDIUS / 59,5 puncte
-II- KOROZS FRANCISC / 19 puncte
-III- UNGUR BREHOI-DRAGOS-FLORIN / 18 puncte
-IV- TIPI IANIS CATALIN / 17 puncte
-V- VINTER ANDREI-MIHAI/ 16 puncte
-VI- BLIDAR MAYA-REBECA / 15 puncte
-VII- UJOC MARA-MARIA / 14 puncte
-VIII- UJOC ALEXANDRU-MIHAI / 12 puncte
-IX- UJOC DRAGOS-ANDREI / 11 puncte
-X- NEMETHY ERIK-EDWARD / 10 puncte
Grupa -12- CLASAMENT ( SECUNDAR ) CLASAMENT ( SECUNDAR ) Copii-PRICHINDEI, grupa de vârstă: (4-5 ani) / SECŢIUNEA- ÎNCEPĂTORI, TOP 10 – 2017
-I- PLEINER DOMINIC / 27 puncte
-II- TRIF DARIO / 24 puncte
-III- VANC PETRA / 19,5 puncte
-IV- OMETTO ACHILLE MASSIMILIANO / 16 puncte
-V- SARA ANTIK / 15 puncte MARA INGRID
-VI- KISS JURGE ANIELLA MELANIA si COSTE ANDREI-CRISTIAN / 10 puncte
-VII- DORNEA DARIUS-ANDREI si POPA NICOLAS / 9 puncte
-VIII- SABAU LUCA STEFAN si MURESAN DAVID-ALEXANDRU / 8 puncte
-IX- SATAC RAISA –CRISTINA si MOCIAR -GEORGE / 7 puncte
-X- SATAC CASIAN-RAZVAN si LAZAR DAVID-ANDREI / 6 puncte
PREMII SPECIALE-sportivi:
1- PAPP CRISTIAN -Cel mai tehnic sportiv la categoria (Seniori).
2- GERGELY LAJOS-TAMAS- Cel mai tehnic sportiv la categoria (Tineret).
3- DUSCIUC DRAGOȘ-COSMIN – Cel mai tehnic sportiv la categoria (Juniori).
4- ȘUTEU ANDREI-LUCA-Cel mai tehnic sportiv la categoria la categoria (Cadeți).
6- TIMOFTE ANDREI-IOAN – Cel mai tehnic sportiv la categoria la categoria (Minicadeți).
7- LALESCU LUCA-MIHAI-Cel mai tehnic sportiv la categoria (Copii 4).
8- RUSANDA PAUL-DAVID -Cel mai tehnic sportiv la categoria (Copii 3).
9- LENCAR DENIS-FLORIN -Cel mai tehnic sportiv la categoria (Copii 2).
10- DONEA DENIS-CLAUDIUS -Cel mai tehnic sportiv la categoria (Copii 1).
PREMII de excelenţă -arbitri:
-Babinszki Robert “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru Șef 2017“
-Badea Cristian “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Bulc Claudia “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Georgieş Hajnalka Annamaria “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Indrie Rebeca Alexandra “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Marin Carina “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Neaga Raul Marian “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Negru Alexandra “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Panaite Andreea “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Pişki Lajos Arnold “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“
-Platona Sabin Mirel “Premiul de excelenţă în activitatea de Arbitru 2017“


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)