Un nou succes inainte de vacanta pentru handbalistele Doinei Ardelean

0
Posted December 19, 2017 by Lucian Popa in Handbal

IMG_5937Având probleme de efectiv, handbalistele pregătite de Doina Ardelean au reuşit totuşi să se impună în faţa unui adversar care a menţinut ritmul până la pauză. Aşadar, la capătul unui meci care a contat pentru etapa a 13-a (ultima a turului), CSU Oradea a învins 30-26 (16-16) pe Mureşul Târgu Mureş.

Încropită din mers din cauza incertitudinii cu privire la existenţa acestei formaţii după retragerea finanţării CSM Oradea, echipa de handbal feminin a demonstrat că este capabilă să renască din propria-i cenuşă. Într-un campionat cu un număr mai mare de echipe dar şi mai valoroase, după un start ezitant, Oradea şi-a intrat în ritm obţinând nu mai puţin de 7 succese. Ultimul s-a consemnat ieri în cadrul etapei a 9-a atunci când la Oradea, Mureşul Târgu Mureş a simţit ceea ce înseamnă să ai în faţă jucătoare pe cât de experimentate pe atât de valoroase precum Rudics, Gulnara sau Cetăţeanu.

După această partidă, handbalistele vor intra în vacanţă pentru 10 zile. Cum campionatul se va relua pe 13 ianuarie, CSU Oradea nu va efectua niciun stagiu centralizat de pregătire.

CSU Oradea: Crina Pintea, Claudia Cetăţeanu – Anamaria Hercuţ 5 goluri, Cipriana Petric 2, Irina Munteanu 3, Gulnara Biţiş Garipova 4, Jenica Rudics 13, Cornelia Vrabie, Abodi Nicoleta 2, Alina Tovt 1, Cristina Mateaş, Camelia Bortoş, Antrenori: Doina şi Cristian Ardelean.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)