Ligia Grozan, cea mai buna atleta in 2017

0
Posted January 3, 2018 by Lucian Popa in Atletism

ligiacrisana.ro

Lumea atletismului bihorean s-a reunit la sfârşitul anului trecut la cantina LPS Bihorul Oradea pentru a 21-a ediţie a Galei Atletismului Bihorean, organizată de inimosul antrenor Virgil Preda. Atleta numărul 1 a anului trecut a fost declarată săritoarea în înălţime Ligia Bara Grozav, care a avut o revenire fulminantă în activitate după o pauză de trei ani şi jumătate.

Şi de această dată, sala a fost plină de atleţi sau foşti practicanţi ai “reginei sporturilor”, antrenori, profesori, conducători de structuri sportive, sponsori, părinţi şi rude ai sportivilor. Surprinzător, au absentat reprezentanţi ai CSM, clubul care are şi o secţie de atletism.

„Cei mai mulţi dintre voi, atleţii prezenţi astăzi, nu eraţi născuţi atunci când noi am început să organizăm aceste gale. Ne aflăm, iată, la ediţie cu numărul 21, iar cei care erau premiaţi atunci au devenit oameni respectabili, cu cariere de succes. Cei mai mulţi dintre ei nu ne-au uitat şi sunt în continuare alături de familia atletismului bihorean. Încercăm să ducem mai departe tradiţia acestui sport în judeţul nostru, chiar dacă ne desfăşurăm activitatea în condiţii improprii. Atletismul a fost unul din sporturile de elită din Bihor în perioada de după 1989, dând numeroşi campioni şi medaliaţi la Campionate Naţionale, Balcanicie, Europene şi Mondiale”, a afirmat prof. Virgil Preda, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Atletism Bihor.

Şi de această dată, festivitatea a cuprins momente artistice şi concursuri de cultură generală. Au fost premiaţi pracţicanţi ai atletismului de la vârstele cele mai mici până spre seniorat. „Am dorit să premiem cât mai mulţi atleţi, începând cu cei mai mici dintre ei şi terminând cu cei din Top 10. Toţi trebuie să fie remarcaţi şi încurajaţi, să simtă că fac parte din marea noastră familie”, a mai declarat Virgil Preda.

PITICUL DE VIITOR

David Dascăl, Marian Rus, Aida Bumbu

SPERANŢE

Jonathan Bulzan, Nagy Bianca, Adrian Gherman, Mădălin Trip, Raisa Sabău, Anamaria Durnea, Vanesa Negreanu

DEBUT PE PODIUM

Giulia Ungur, Szatmári Bogláka, Luca Hegheduş, Mezősi Petra

CONFIRMĂRI

Denis Todea, Andrei Tripa, Mark Fandly

PERSEVERENŢĂ

Denisa Iljes, Olah Robert jr., Alexandra Băncui, Estera Ilie, Denisa Coita, Király Bálint, Alexandru Petruşan, Florin Obadă, Daria Sfârlea, Cristian Oros, Adrian Pop, Daria Miheş, Daniel Copil, George Farcaş, Stoker Attila, Alexandru Trip, Máté Antal, Alesia Breje, Gabriela Bronţ, Ecaterina Cărbunar, Sara Cadar, Horia Dobândă, Delia Neag, Horaţiu Sabău, Carmen Luca, Larisa Brândaş, Alisia Rengle

TOP 10 CEI MAI BUNI ATLEŢI

1. Ligia Grozav (foto, săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda

2. Laviniu Chiş (3.000 metri), antrenor Olah Robert

3. Vasile Conţ (5.000 metri), antrenor Olah Robert

4. Claudiu Haşegan (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda

4. Eduard Hercuţ (1.500 metri), antrenor Florin Indrie

5. Costică Mureşan (decatlon), antrenor Virgil Preda

6. Cristian Méhes (aruncarea ciocanului), antrenori Livia şi Albert Méhes

7. Alexandru Gârz (aruncarea discului), antrenori Livia şi Albert Méhes

8. Luca Abrudan (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda

9-10. Samantha Potra (400 metri), antrenor Olah Robert

David Pentie (400 metri), antrenor Florin Indrie

Antal Gergő (săritura în înălţime), antrenori Mariana şi Virgil Preda

Andrei Vereş (400 metri garduri), antrenor Florin Indrie.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)