Simona Halep se califica cu set pierdut in sferturi la Shenzhen

0
Posted January 3, 2018 by Lucian Popa in Tenis

halepJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), 626.750 dolari, după ce a învins-o în trei seturi pe chinezoaica Ying-Ying Duan, cu 3-6, 6-1, 6-2.

Halep şi-a asigurat pentru încă o săptămână poziţia de lider în clasamentul WTA după acest succes, conturat după o oră şi 37 minute, românca urmând să fie astfel principala favorită la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Halep (26 ani) a început mai greoi în primul set, a fost statică, iar Duan a lovit foarte bine şi nu i-a oferit Simonei nicio şansă de break, câştigând primul set cu 6-3.

Începând cu actul secund, Halep a arătat alt nivel, Duan nu a mai reuşit să facă acelaşi joc şi românca a luat nu mai puţin de zece ghemuri la rând, de la 1-1, la 6-1 şi 5-0, încheind cu 6-2 în setul decisiv.

Simona Halep a avut 2 aşi în acest meci, faţă de 4 ai chinezoaicei, a comis 3 duble greşeli, în timp ce Duan a făcut 4. Halep a avut 21 de lovituri direct câştigătoare, faţă de 19 ale adversarei, în timp ce raportul erorilor neforţate a fost de 13-27.

Halep o învinsese pe Duan (28 ani, 91 WTA) şi în prima lor confruntare tot în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-2, în 2017, în primul tur la Eastbourne (Marea Britanie).

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 13.121 dolari şi 60 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi belarusa Arina Sabalenka (19 aniu, 73 WTA), care în primul tur a dispus de Monica Niculescu în două seturi, cu 6-4, 6-4.

Tot în sferturi s-a calificat miercuri şi Irina Begu, a patra favorită, după ce a dispus de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 4-6, 6-1, 6-2. În sferturi, Irina o va înfrunta pe unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul opt.

Dacă vor câştiga în sferturi, Halep şi Begu vor fi adversare în semifinale. Cele două românce sunt calificate în semifinalele probei de dublu, unde vor înfrunta perechea Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania).

Miercuri, în optimi la simplu va evolua şi Ana Bogdan, contra cehoaicei Kristyna Pliskova.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)