Sebastian Vettel castiga Marele Premiu de Formula 1 din Australia

0
Posted March 25, 2018 by Lucian Popa in Altele sporturi

vettelSebastian Vettel a avut dreptate cand i-a spus lui Lewis Hamilton dupa calificari ca tot ce conteaza este deznodamantul cursei. Germanul de la Ferrari s-a impus in Marele Premiu al Australiei in fata rivalului sau la titlu, Lewis Hamilton, pilotul care a plecat din pole position si care a condus in primele 20 de tururi din cele 58 programate.

Vettel (foto) si-a conservat mai bine pneurile in prima parte a cursei, a amanat cat mai mult posibil intrarea programata la boxe si a profitat la maxim de o neutralizare cu safety car virtual.

Dupa calificari Hamilton ii transmitea lui Vettel ca prin turul de pole position i-a smuls germanului zambetul de pe fata. Vettel a replicat ca “cine rade la urma rade mai bine”, ceea ce s-a si intamplat.

Vettel incepe sezonul cu victorie la Melbourne la fel cum se intamplase si in urma cu un an.

Un start de cursa fara incidente, cu Hamilton care a profitat de avantajul plecarii din pole position instalandu-se la conducerea cursei. Raikkonen a incercat un atac la exterior in primul tur, dar britanicul de la Mercedes i-a inchis usa in nas si ultimul campion mondial cu Ferrari s-a repliat. Plecare foarte buna a pilotilor echipei Haas, Magnussen fiind al patrulea, urmat de Grosjean pe sase. Intre cei doi olandezul Verstappen prins la mijloc.

Primul abandon al cursei a fost al rusului Sirotkin de la Williams, pilot retras din cursa in turul 6 din cele 58 programate. Debutantul preferat in detrimentul lui Kubica dupa testele de la finalul anului precedent a fost urmat imediat pe lista abandonurilor de suedezul Ericsson de la Sauber Alfa Romeo.

Cel dintai incident de cursa l-a avut protagonist pe olandezul Verstappen in turul 10. Acesta a rupt aderenta la iesirea din primul viraj, a pierdut spatele monopostului si s-a rasucit pe circuit. O iesire care l-a costat doua pozitii, Grosjean si Ricciardo profitand imediat. Intre timp Hamilton isi marea diferenta in fruntea cursei la peste doua secunde fata de Raikkonen.

Motoarele Honda si-au aratat limita din nou, francezul Gasly de la Toro Rosso fiind obligat sa abandoneze dupa ce propulsorul japonez a luat foc in cursa. Era al treilea abandon dupa doar 15 tururi.

Schimbare de lider in turul 20, dupa ce Hamilton a intrat la boxe si a “incaltat” softurile. La fel o facuse si Raikkonen cu un tur in urma. Astfel, prima pozitie era mostenita fara lupta de Vettel, pilot care si-a conservat mai bine gumele de la start. Primul pit stop s-a dovedit unul dezastruos pentru danezul Magnussen de la Haas, pilot care a abandonat imediat dupa revenirea pe circuit, aceasta dupa ce incepuse cu un excelent loc patru in cursa.

Dezastru pentru echipa Haas dupa ce in turul 25 a abandonat si Grosjean, celalalt pilot ramas in cursa. Acelasi scenariu ca si in cazul lui Magnussen. Oprire la boxe, iesire pe circuit si abandon imediat. Cum masina francezului a ramas pe primul sector intr-o zona periculoasa, organizatorii au introdus un Safety Car Virtual, ceea ce l-a ajutat pe liderul Vettel.

Pilotul de la Ferrari a schimbat pneurile cand avea un avans de 18 secunde in fata lui Hamilton si a revenit pe circuit chiar in fata rivalului de la Mercedes profitand de neutralizarea cursei. In turul 32 s-a incheiat perioada de Safety Car si Vettel a impus ritmul in fata lui Hamilton. Diferenta intre cei doi mai mica de o secunda.

Moment important in turul 47. Aflat in plin efort de a pune presiune pe liderul Vettel, campionul mondial Hamilton a fortat in primul viraj si a iesit pe iarba blocand una dintre rotile fata. O manevra care l-a facut sa piarda mai bine de doua secunde si Vettel primea o mare gura de oxigen pentru ultimele tururi ale cursei.

Hamilton a recuperat rapid timpul pierdut si a revenit la mai putin de o secunda in urma lui Vettel, dar germanul a continuat sa piloteze fara eroare si, cu trei tururi inaintea finalului, diferenta crestea la 4.4 secunde. Hamilton a luat piciorul din gaz resemnat cu pozitia secunda. Neoficial acesta a avut probleme cu racirea monopostului sau in aerul murdar din spatele liderului.

Pentru Hamilton este al treilea an la rand in care porneste din pole position la Melbourne si termina cursa pe doi. In 2016 pierdea in fata colegului Nico Rosberg, iar in ultimii doi ani a fost invins de Vettel.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)