Noi reforme in fotbalul romanesc in mandatul secund al lui R. Burleanu

0
Posted April 26, 2018 by Lucian Popa in Fotbal

burleInvitat în cadrul unei emisiuni tv, Răzvan Burleanu (foto) vechiul și totodată noul președinte al Federației Române de Fotbal Mesajul meu a fost unul de dialog, iar relația mea cu membrii FRF va fi una de dialog. Discuția a fost una amplă, despr emulte subiecte, iar de aici au făcut un rezumat.

„Prima decizie va fi punerea unei baze a unei comisii de fotbal profesionist, pe lângă cea de amatori. Un alt criteriu de împărțire a drepturilor tv care se pare că va fi modificat și nu ca până acum să fie în funcție de performanță.

Comisia va avea un rol consultativ, decizia o va lua Comitetul Executiv. Obiectivul FRF este să facem tot ceea ce este posibil să avem cât mai mulți investitori români sau strîini în fotbalul autohton. Alegerile au fost anunțate cu 3 luni de zile înainte.

Datoriile cluburilor din Liga 1 în 2015 erau de 6,7 milioane euro, acum sunt sub un milion. Dacă nu creem reguli clare, cluburile nu vor știi în ce direcție să meargă.

Am câștigat alegerile pe fiecare eșalon în parte.

Să întărim baza piramidei îm fotbal, este prioritar și binențeles stabilitate financiară. Vom investi mult mai mult, plata grilelor să se facă, competițiile în care vom investi și în loturile de juniori. Calificarea la CE din 2020 ar fi o oportunitate să dezvoltăm fotbalul ca fenomen social, impactul fotbalului asupra fenomenului social. Obiectivul personal să dezvoltăm fotbalul în următorii patru ani. Îmi propun să îmi fac treaba cât mai bine acolo unde sunt alături de oamenii cu care fac echipă.

75% venituri vin de la cele cinci meciuri ale echipei naționale. Să nu credeți că o campanie se câștigă cu două-trei luni înainte întâlnindu-te cu alegătorii. Anul trecut am investit 250 000 euro în Cupa speranțelor.

Vom crea două selecționate de timp B, la Under 15, Under 16 sau Under 17. Între 7-10 ani, încercăm să eliminăm clasamentele. Toate resursele atrase din Liga a 2-a, merg exclusiv în Liga a 2-a. Un arbitru străin nu poate fi sanționat dacă nu este sub jurisdicția ta. În momentul de față, nu cred că avem arbitrii care în momentul intrării pe teren își doresc să stabilescă învingătoarea.

Campania noastră a început în urmă cu patru ani. Ei și-au dorit atunci altceva. Au fost cluburi care au schimbat delegații înainte cu o zi, au fost prezenți antrenor de înot, antrenoare de volei care nu au luat parte la nicio întâlnire până atunci.

Au fost întâlniri în teritoriu în Primărie sau în sediul Consiliului Județean. Aceste sunt abuzuri. Cu acești oameni am luptat. Și am făcut tot posibilul să câștigăm. Alegerea președintelui se face o dată cu alegerea membrilor Comitetului Executiv, până acum nu a fost așa.

Cu siguranță că Liga a 2-a trebuie să fie cu 18 echipe.

Este cel mai bun sistem. Liga a 3-a trebuie întărită. Trebuie să ne asigurăm că sunt cât mai puține echipe care se retrag din campionat. Vom implementa pentru prima dată în istoria fotbalului românesc criterii de participare, criterii financiare și de infrastructură. Obiectivul este să avem cât mai puține echipe care se retrag și ca toți jucătorii, antrenorii și personalul implicat să își primească banii”, a declarat Răzvan Burleanu la emisiune.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)