Razvan Burleanu, victorie categorica in fata Generatiei de Aur

0
Posted April 18, 2018 by Lucian Popa in Fotbal

rsz_burleanuRăzvan Burleanu a câştigat, miercuri 18 aprilie un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după ce l-a învins încă din primul tur de scrutin pe principalul contracandidat Ionuţ Lupescu. Răzvan Burleanu a declarat, după ce a câştigat un nou mandat la şefia forului fotbalistic român, că este mândru de cei care l-au votat, pentru că au fost fermi, drepţi şi integri. “Deşi nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit”, a spus Burleanu. La rândul său, Ionuţ Lupescu a spus, după ce a pierdut alegerile de la FRF, că le urează membrilor federaţiei să aibă parte de dezvoltarea pe care şi-o doresc.

Marcel Puşaş: Este ultima mea zi în fotbalCITEȘTE ȘI Marcel Puşaş: Este ultima mea zi în fotbal

Preşedintele reales al FRF, Răzvan Burleanu (foto centru), a declarat că victoria sa de miercuri este una a fotbalului adevărat, apreciind că din aceasta întreaga societate românească are de învăţat.

“A fost o victorie a fotbalului adevărat. Toţi membrii Adunării Generale au demonstrat că sunt fermi, integri, corecţi şi au dovedit că toată presiune nu şi-a atins obiecivul. Cred că din această victorie întreaga societate românească are de învăţat. Este posibil în România, toate persoanele care doresc să-şi asume funcţii publice trebuie să arate că sunt integre, corecte şi demne. Mesajul meu este unul de unitate, cu siguranţă s-au făcut greşeli în primii patru ani, pe care o să le corectăm în următorii. Şi chiar dacă nu a fost un fleac, i-am ciuruit!”, a declarat Burleanu după alegerile FRF.

Lupescu: Deocamdată, cred că fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu

Ionuţ Lupescu, învins în alegerile pentru şefia FRF, a declarat că se aştepta la mai multe voturi miercuri, dar este mulţumit pentru că a oferit o alternativă fotbalului românesc. El consideră că, în acest moment, fotbalul românesc nu are nevoie de el.

“Mă aşteptam poate la mai mult, dar mă simt împlinit pentru că am oferit o alternativă fotbalului românesc şi aş fi regretat dacă nu aş fi făcut acest pas. Adunarea Generală a decis în acest fel, eu sper ca ei să dezvolte fotbalul românesc, să facă performanţă şi cred că suporterii vor fi foarte atenţi ce va fi în următorii ani. Eu am crezut că sunt oameni care doresc dezvoltarea fotbalului, dar se pare că nu a fost chiar aşa. Din păcate, Burleanu a continuat cu jignirile, nu arată un respect lumii fotbalului în general. Eu nu m-am afişat cu Liviu Dragnea, m-am văzut cu reprezentanţi ai partidelor politice pentru că fotbalul românesc este finanţat de autorităţi locale 90 la sută şi rolul unui preşedinte este să se bată pentru sport, pentru asta ai nevoie ca oamenii din Parlament să voteze o legislaţie, care să fie permisivă oamenilor care investesc în sport. Cred că dacă nu aş fi încercat, aş fi regretat toată viaţa. Am crezut că am destulă experienţă, dar dacă unii au considerat că nu e nevoie de mine, nu e problemă. Sper să fie bine în următorii patru ani. Sper să nu mai fie date mincinoase, trunchiate, îmi doresc ca fotbalul românesc să ajungă unde a fost o dată, dar asta depinde de cei care îl conduc şi de cei din Adunarea Generală. Deocamdată, cred că fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu”, a declarat Lupescu.

În legătură cu faptul că la final Burleanu a spus: <<Chiar dacă nu a fost un fleac, i-am ciuruit>>, Lupescu a spus: “Cred că este lipsă de respect faţă de oamenii din fotbal, de Marcel Puşcaş şi faţă de ceilalţi, din păcate în România nu se apreciază respectul.”

Întrebat dacă se întoarce la UEFA, el a răspuns: “Deocamdată mă duc până acasă”.

Lupescu către membrii FRF: Eu sper ca în următorii patru ani să aveţi o dezvoltare aşa cum vă doriţi

Ionuţ Lupescu a declarat, după ce a pierdut alegerile de la FRF în favoarea lui Răzvan Burlreaniu, că le urează membrilor federaţiei să aibă parte de dezvoltarea pe care şi-o doresc.

“Vreau să le mulţumesc în primul rând celor care m-au votat, dar şi celor care au avut o altă opţiune. Eu cred că a fost de datoria mea să vin şi să încerc să redresăm fotbalul, să putem să-l dezvoltăm. Eu sper ca în următorii patru ani să aveţi o dezvoltare aşa cum vă doriţi şi să aveţi performanţa pe care toată lumea o aşteaptă”, a declarat Lupescu, după alegeri.

Răzvan Burleanu a câştigat, miercuri, un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după ce l-a învins clar, încă din primul tur de scrutin, pe principalul contracandidat Ionuţ Lupescu.

Burleanu a obţinut 168 de voturi, iar Ionuţ Lupescu 78 de voturi.

Burleanu: Deşi nu a fost un fleac, i-am ciuruit

“Numărul meu de telefon rămâne acelaşi, cum a fost de patru ani. Le mulţumesc contracandidaţilor pentru participare. Mulţumesc întregii mele echipe pentru modul în care am reuşit să lucrăm pentru dumneavoastă. Aţi fost fermi, drepţi integri, sunt mândru că fac parte din această familie. Deşi nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit. Mâine avem şedinţă de management, deci nu beţi prea mult în seara asta. Voi fi un preşedinte care va ţine cu voi, vom avea o unitate, cea a oamenilor de bine”, a declarat Burleanu, după ce a fost ales pentru un nou mandat.

El a îndemnat electorii să voteze candidaţii din echipa lui pentru funcţia de membru al Comitetului Executiv al FRF.

Răzvan Burleanu a obţinut 168 de voturi, iar Ionuţ Lupescu 78 de voturi.

Marcel Puşcaş a primit 8 voturi, iar Ilie Drăgan niciun vot.

La Adunarea Generală au votat 254 de membri.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)