Claudiu Keseru a punctat din nou pentru Ludogorets

0
Posted May 13, 2018 by Lucian Popa in Uncategorized

Atacantul orădean Claudiu Keşeru (foto) a marcat un gol pentru Ludogoreţ Razgrad, care a terminat a egalitate cu Levski Sofia, 2-2, pe teren propriu, în etapa a opta a fazei play-off a campionatului de fotbal al Bulgariei, relatează Agerpres.

Keşeru a deschis scorul în min. 5, din penalty, cealaltă reuşită a campioanei fiind autogolul lui Aymen Belaid (84). Pentru Levski au înscris Roman Prochazka (73) şi Jerson Cabral (88).

Claudiu Keşeru a jucat 71 de minute la Ludogoreţ, iar fundaşul reșițean Cosmin Moţi a fost integralist. La Levski, mijlocaşul Neluţ Roşu a jucat tot meciul, iar atacantul Sergiu Buş a fost suspendat pentru această partidă. Brazilianul Rivaldinho (ex-Dinamo) a intrat în min. 54 la oaspeţi, iar portughezul Filipe Nascimento (ex-CFR Cluj, Dinamo) a rămas pe banca de rezerve.

Keşeru are 10 goluri marcate în 8 meciuri din play-off, la care se adaugă 16 goluri în 22 de etape în sezonul regulat, totalizând 26 de goluri în 30 de partide.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)