Cristian Achim: Ne-am urmat planul de joc

0
Posted June 5, 2018 by Lucian Popa in Baschet

achimCristian Achim (foto), antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat Meciului 1 al finalei Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18. Tehnicianul Leilor Roșii a vorbit despre succesul repurtat în compania lui CSM Steaua EximBank București, scor 86-73.

“Nu sunt foarte multe de spus. Am mai avut aceeași situație și după primul meci din fazele anterioare. Indiferent că am câștigat sau pierdut primul meci, nu înseamnă practic nimic. Seria se va termina atunci când una dintre echipe va câștiga trei meciuri. Acum vorbim pur și simplu despre un rezultat intermediar. De parcă am vorbi după primul sfert. Și știm foarte bine, pe nimeni nu interesează situația după primul sfert.

A fost un meci bun pentru noi. Sunt mulțumit pentru faptul că am fost concentrați. Ne-am urmat planul de joc, ne-am apărat binișor și desigur că întotdeauna e mai bine să câștigi decât să pierzi. Mai ales în deschiderea unei astfel de serii.

Sunt mulțumit de toți jucătorii care au intrat în acest meci. Fiecare dintre ei a dat tot ce a putut în acest joc. Pe de altă parte cred că am avut un avantaj deoarece mi s-a părut că adversarul nu a fost focusat 100% la acest meci. Probabil de înțeles după o revenire precum cea din semifinale, în condițiile în care în urmă cu 4 sau 5 zile au avut un meci decisiv.

Miercuri ne așteaptă un cu totul alt meci. Atât din punctul lor de vedere, cât și din al nostru.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)