Simona Halep eliminata rusinos la Wilmbledon

0
Posted July 7, 2018 by Lucian Popa in Tenis

simoÎn cursul după-amiezii de sâmbătă 7 iulie, Simona Halep, liderul WTA, a jucat cu taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul trei al turneului de la Wimbledon, conform programului anunţat de organizatori.

Jucătoarea din Taiwan este pentru a doua oară în turul al treilea la Wimbledon. Ea a mai atins această fază, cea mai înaltă pe iarba londoneză, în 2012.

Simona (foto) Halep a câştigat singurul meci disputat cu Hsieh, în 2013, în turul I al turneului de la Cincinnati, cu scorul de 6-7 (5), 6-1, 6-2. În primul set românca a reușit să se impună fără probleme cu scorul de 6-3. Din păcate pentru ea a urmat o cădere în setul secund pe care l-a cedat cu 4-6. A urmat astfel setul decisiv. De astă dată Simonei Halep a beneficiat de mai multe șanse, a condus mai mereu pe tabelă dar nu a avut capacitatea să închidă setul. A avu și mingi de meci dar le-a ratat în Cele din urmă, adversara a prins curaj și a venit pste Simona. Setul a mers în prelungiri, Su Hei a reușit victorie cu 7-5 la finele uni meci pe care Simona l-a pierdut și nu adversara l-a câștigat.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)